Sindicatul din învăţământul hunedorean acuză presiuni la adresa dascălilor

rusu paul.jpgLiderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu, a susţinut, luni, că asupra cadrelor didactice se fac presiuni ca să nu participe la grevă, precizând că au fost două situaţii în care profesorii nu au putut să intre în şcoli pentru a protesta în cancelarii.

”La Grupul Şcolar ‘Horea’ din Deva, jandarmii au împiedicat accesul în clădire a liderului de sindicat şi a mai multor profesori. Directorul nu le-a lăsat în şcoală. La fel s-a întâmplat şi la Grupul Şcolar ‘Mihai Viteazul’ din Vulcan, unde liderul de sindicat nu a fost lăsat să intre şcoală de către agenţii de la Poliţia Comunitară”, a declarat preşedintele SIP Hunedoara.

Totodată, Jandarmeria Hunedoara precizează, într-un comunicat de presă, că jandarmii au fost solicitaţi de conducerea Grupului Şcolar ‘Horea’ să intervină pentru a interzice accesul mai multor profesori în zona din liceu unde are loc examenul de Bacalaureat.


”Celor patru persoane – profesori în acea instituţie de învăţământ, dar care nu făceau parte din comisia de desfăşurare a examenului de Bacalaureat, le-a fost permis accesul în liceu, dar nu în zona în care se desfăşoară examenul. Jandarmii hunedoreni asigură ordinea publică în zona a 22 instituţii de învăţământ din judeţ pe timpul desfăşurării examenului de Bacalaureat, intervenind în incinta acestora doar la solicitarea conducerii”, se arată în comunicatul remis AGERPRES de către Jandarmeria Hunedoara.


Conform datelor anunţate de SIP Hunedoara, 90 la sută dintre cadrele didactice susţin greva generală, o situaţie exactă a participării dascălilor la acţiunea de protest urmând să fie centralizată în cursul după-amiezii de luni. În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara, Alexandru Lăutaru, menţiona, încă de duminică, faptul că proba de competenţe lingvistice se va desfăşura, fără probleme, în cele 34 de centre de examinare. AGERPRES