Numărul cadrelor didactice în grevă din Mureş a scăzut sub 10%

greva.jpgNumărul cadrelor didactice din judeţul Mureş care se mai află în grevă a scăzut sub 10%, a anunţat, joi, liderul filialei Sindicatului “Spiru Haret”, Ioan Săcărea.

El a precizat că dintre membrii afiliaţi la “Spiru Haret” mai sunt în grevă cadrele didactice de la Liceul “Gheorghe Marinescu” şi de la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, de la Şcoala Generală “Ioan Vlăduţiu” din Luduş şi de la o unitate şcolară din Târnăveni.

“Au mai rămas în grevă circa 300 de persoane în total, deci sub 10%. De mâine (vineri – n.r.), nu cred că vor mai fi nici aceştia în grevă, oricum sunt foarte puţini. Noi am avut şedinţe şi s-au luat decizii pe continuarea conflictului, în sensul că nu se pun calificative şi nu se încheie medii”, a spus Săcărea.


Liderul sindical a subliniat că, în 31 mai, au declanşat greva 76% dintre cadrele didactice afiliate la Sindicatul “Spiru Haret” Mureş. La rândul său, liderul filialei Mureş a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Cornel Crucean, a precizat că din cei 2.500 de membri din judeţ aproximativ 100 de cadre didactice mai sunt încă în grevă, toate de la Colegiul Reformat “Bolyai Farkas” din Târgu Mureş. AGERPRES