Şcoală de vară pentru liceeni de clasa a XI-a la Cluj-Napoca

scoala de vara.jpgElevii care termină în această vară clasa a XI-a pot urma la Universitatea Babeş-Bolyai cursuri de pregătire pentru a vedea dacă facultatea pe care şi-au ales-o reprezintă într-adevăr ceea ce vor ei să facă în viaţă.

”Ideea proiectului a fost să le oferim elevilor ocazia de a vedea dacă li se potriveşte facultatea pe care au ales-o, pentru a avea timp să se răzgândească, dacă este cazul. De multe ori din denumirea facultăţii nu-ţi dai seama despre ce este vorba”, a explicat Andra Cordoş, care se ocupă de popularizarea acestui proiect.

Ea a mai spus că elevii pot urma în paralel cursurile mai multor facultăţi, pentru a face o diferenţiere. Mai mult, liceenii nu vor participa la aceste ore alături de studenţi, cursurile fiind special gândite pentru a-i lămuri pe tineri dacă li se potriveşte domeniul ales sau nu. ‘Junior Summer University’, cum a fost numit proiectul, este coordonată de Organizaţia Studenţilor din Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ şi se va desfăşura în perioada 15-29 iulie. Şcoala de vară a ajuns deja la a treia ediţie, iar în acest an va asigura participarea la cursuri a 200 de elevi, dintr-un total de 264.


Tinerii s-au înscris la această şcoală de vară completând un formular, la care au ataşat o recomandare din partea unui profesor. ‘În primul an am avut 155 de elevi, anul trecut 250, iar anul acesta ne-am oprit la 200, pentru că pur şi simplu nu avem atâta forţă pentru a face faţă unui grup mai mare şi preferăm să ne ocupăm cât putem de bine de aceşti 200’, a spus Andra Cordoş. Faptul că proiectul a crescut de la an la an se poate vedea nu numai din numărul de elevi care doresc să participe la cursurile de vară, ci şi din faptul că liceenii provin din 26 de judeţe, adică şi din afara Transilvaniei. Din totalul tinerilor care au urmat această şcoală în 2008, 75 la sută au şi devenit studenţi ai UBB. AGERPRES