Apariţia unei legi ar putea fi determinată de o înâlnire organizată de USAMV Iaşi şi SRP România

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi este coorganizator la cea de a doua reuniune naţională a Societăţii Române de Pajişti.

Evenimentul va reuni profesori din toate universităţile de profil, specialişti din institute şi staţiuni de cercetare, doctoranzi, masteranzi şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Zonei Montane. Tema sesiunii din acest an este reprezentată de pajiştile de munte, iar datorită acesteia evenimentul va avea loc în perioada 25- 27 iunie 2010 la Vatra Dornei. În caliatea de coorganizator reuniunii naţionale, dar şi de membru fondator al acestei societăţi, USAMV Iaşi va aduce împreună peste 30 de specialişi care au ca principală tema de dicuţii soarta pajiştilor din România.

”Îmbunătăţirea pajiştilor din România este un obiectiv foarte important deoarece din 14,7 milioane hectare de teren agricol, aproape 5 milioane de hectare sunt reprezentate de pajişti. Pe agenda de lucru a reuniunii sunt trecute şi discuţii privind oportunitatea demarării procedurilor de elaborare a unei legi a pajiştilor , act normativ care a existat în România, dar în perioada interbelică”, a declarat prof. dr. Vasile Vîntu, prorector cu activitatea didactică la USAMV Iaşi şi vicepreşedintele Societăţii Române de Pajişti.

La reuniunea de la Vatra Dornei va fi lansat şi primul număr al revistei Societăţii Române de Pajişti.