GANDUL: “Cum luptă universităţile româneşti cu furtul la examene”

Înfrânţi la examene de inventivitatea studenţilor care copiau cu ajutorul
unei căşti minuscule şi al unui telefon mobil, profesorii au chemat şi ei
tehnologia în ajutor. Astfel că, la Academia de Studii Economice din
Bucureşti şi la Universitatea Politehnică din Timişoara, au fost aduse
detectoare de unde radio.

“Vând difuzor cât bobul de orez care nu poate fi detectat”, ne recită un
fragment de anunţ Ion Gh. Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice din
Bucureşti. Un anunţ dintre alte câteva mii care fac din copiat o minune a
tehnicii în stare să-ţi pună, fără efort, nota zece în carnetul de note şi
care l-a determinat pe rector să cumpere, cu trei ani în urmă, câteva
dispozitive care le indică supraveghetorilor ce studenţi au telefonul
deschis.

Cititi articolul complet aici