Daniel Funeriu:”Cu 60% mai puţini profesori necalificaţi, în anul şcolar 2010-2011”

funeriu daniel3.jpgUnităţile şcolare vor avea cu 60% mai puţine cadre didactice necalificate în anul şcolar care începe pe 13 septembrie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu. Acesta a precizat că a fost redus, de asemenea, cu 52% personalul didactic pensionat din unităţile de învăţământ şi cu 34% personalul didactic asociat.

Daniel Funeriu a mai afirmat că anul acesta doar un procent de 0,71% dintre cadrele didactice nu ştia unde va preda de la 1 septembrie, faţă de anul trecut când procentul era de zece ori mai mare. Demnitarul a arătat că rata de reînnoire a manualelor este între 20 şi 25%, anual, MECTS cheltuind pentru achiziţia de rechizite pentru 670.000 de copii între 18 şi 20 de milioane de lei. Banii economisiţi provin din retragerea finanţării pentru Academia de Ştiinţe Tehnice, Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Academia de Ştiinţe Medicale. AGERPRES