Oana Badea:” Filozofia acordării gradaţiei de merit, total schimbată”

badea_oana.jpgSecretarul de stat din Ministerul Educaţiei Oana Badea a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că metodologia pentru acordarea gradaţiei de merit a fost schimbată, urmând să intre în funcţiune din 2013-2014.
“Filozofia acordării gradaţiei de merit este total schimbată faţă de ceea ce se ştia până acum. Gradaţia de merit e un bun câştigat şi corect pentru cadrele didactice, de la acest lucru plecăm. Dar, în acest interval de timp, din 1997 începând, după aprobarea Statutului cadrelor didactice, a intervenit o rutină, care a făcut din obţinerea gradaţiei de merit un scop în sine şi a început puţin să se rupă activitatea care conducea la obţinerea acestui beneficiu de munca directă cu clasa de elevi”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Educaţiei.

Ea a spus că va conta foarte mult monitorizarea pe care directorul de unitate de învăţământ o va face. “Adică nu constatăm după patru ani că a făcut cineva nişte activităţi, cineva ne propune un proiect major cu grupuri de elevi pe care le urmărim în evoluţia lor, de la an la an, şi, la sfârşit, recompensăm o performanţă. Aceasta este ideea gradaţiei de merit după noua metodologie”, a spus Badea. Secretarul de stat participă sâmbătă şi duminică la consfătuirea naţională a inspectorilor şcolari generali. Scopul întâlnirii de la Alba Iulia, la care este aşteptat să participe duminică şi ministrul Daniel Funeriu, este de a stabili priorităţile pentru noul an şcolar.


“Întâlnirea vine după o vară destul de fierbinte, cu un bacalaureat în condiţii interesante. (…) Facem evaluările primare. Evaluările de profunzime se vor face ulterior de către fiecare inspectorat”, a subliniat Oana Badea. La reuniune se discută şi despre starea unităţilor de învăţământ. “Am schimbat filozofia în ceea ce priveşte această idee de autorizare sanitară, nu ne interesează ziduri autorizate, în care nu vor mai fi fluxuri de elevi, ci toată concentrarea şi eforturile financiare trebuie să meargă pe acele şcoli unde, demografic, vine din urmă un beneficiar direct al finanţărilor. De aceea, suntem destul de bucuroşi, sistemul de învăţământ naţional are cam 85% din elevi în spaţii autorizate, ceea ce este foarte bine”, a susţinut secretarul de stat. AGERPRES