Ioan Mang: “Ministrul Funeriu este paralel cu domeniul educaţiei”

Preşedintele Departamentului de educaţie al PSD, senatorul Ioan Mang, a declarat, joi, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este paralel cu domeniul pe care-l gestionează.

“Ministrul Educaţiei este paralel cu domeniul educaţiei, ca urmare poate să ne critice (pe membrii Comisiei de învăţământ din Senat – n.r.) şi pe cei din opoziţie şi pe cei de la putere, pe cine doreşte dumnealui. Noi avem de făcut o lege a educaţiei naţionale, pe care ne-o dorim cu toţii a educaţiei naţionale, nu a lui Funeriu. Critici poate să ne aducă dacă doreşte să muncească cu noi în comisie, este bine-venit încă. Dacă doreşte doar să-şi spună numai părerea lui, atunci noi ştim ce avem de făcut şi putem face şi fără dumnealui”, a spus Mang, în cadrul unei conferinţe de presă. Senatorul şi-a exprimat speranţa că membrii Comisiei de învăţământ din Senat vor finaliza dezbaterile pe marginea legii educaţiei în această sesiune parlamentară.

‘Vom încerca să terminăm în această sesiune parlamentară. (…) Desigur, este foarte mult de lucru. Nu noi suntem cei care nu am făcut legea să fie gata la începutul anului şcolar, ci cel care ne-a adus-o în luna iunie în Senat. Nu este o lege a circulaţiei, şi aia trebuie analizată cu atenţie, este o lege a educaţiei naţionale, în care formăm viitorul acestei naţiuni. Nu o putem face într-o lună de zile, pe picior sau în maşină, în timpul mersului. Trebuie gândit articol cu articol. S-au făcut suficiente greşeli nu dorim să le mai repetăm”, a mai spus Mang.


El a adăugat că legea conţine foarte multe erori, criticând faptul că deputaţii din Comisia de învăţământ au fost forţaţi să o discute în regim de urgenţă şi sub presiunea termenului de adoptare tacită. ‘Dorim să avem o lege a educaţiei care să fie valabilă de aici încolo cel puţin 20 de ani. Aşa am stabilit noi. Ca urmare, toţi senatorii PSD, PNL, PDL şi UDMR din Comisia de învăţământ lucrăm şi analizăm legea, articol cu articol, practic construim o lege a educaţiei naţionale. Această lege va fi gata atunci când vom termina toate aspectele ei. (…) Am constatat foarte multe erori. Spre exemplu, într-unul dintre articole se prevedea că ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar se va face prin concurs, asta însemna că toate cadrele titulare îşi pierd titularizarea. Este contrar a ceea ce a promis ministrul la toate întâlnirile cu sindicatele şi chiar dacă a promis, în lege era prevăzut acest lucru’, a spus Mang. Senatorul a afirmat că pentru a cunoaşte cât mai bine toate aspectele din învăţământ începând cu săptămâna viitoare Departamentul de educaţie al PSD va demara întâlniri în judeţe cu toţi cei interesaţi de cum va arăta învăţământul românesc în viitor şi de prevederile care vor fi în legea educaţiei. AGERPRES