Aproape 80 la sută dintre unităţile de învăţământ din Neamţ autorizate sanitar

elevi_mici.jpgAnul şcolar începe luni, 13 septembrie, în judeţul Neamţ cu aproape 80 la sută dintre unităţile de învăţământ autorizate sanitar. Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ, doar 21 la sută dintre şcoli nu vor primi autorizaţie sanitară, deoarece nu sunt racordare la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi nu au grupuri sanitare în interiorul unităţii.

‘De altfel, cu astfel de probleme se confruntă de regulă întreaga comunitate locală’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Luminiţa Vârlan, inspectorul general al ISJ Neamţ. În ceea ce priveşte posturile finanţate de la bugetul de stat, numărul acestora în judeţ este de 7.884, din care aproape 70 la sută sunt posturi didactice. Faţă de anul trecut, numărul cadrelor didactice necalificate a scăzut de la 70 la 52, dintre care doar 5 au studii medii.

‘În ceea ce priveşte posturile didactice auxiliare şi posturile nedidactice, urmează să desfiinţăm aproximativ 60 de posturi. Din discuţiile avute cu directorii reiese că există destul de multe astfel de posturi vacante, deci nu vor avea de suferit multe persoane’, a precizat inspectorul general Luminiţa Vârlan. Cu privire la investiţii, conducerea ISJ Neamţ susţine că există lucrări executate şi neachitate în valoare de 22 milioane lei, dar şi lucrări contractate şi neexecutate în valoare de 145 milioane lei. ‘Multe dintre aceste lucrări vor intra în conservare, deoarece în acest moment nu sunt neapărat necesare şi nici nu există resurse financiare’, a apreciat inspectorul şcolar general al judeţului. Luni, 13 septembrie, sunt aşteptaţi să revină în unităţile şcolare din judeţ circa 100.000 elevi. AGERPRES