Eveniment public de lansare a Platformei Editoriale Române

Vineri, 17 septembrie 2010, în cadrul Proiectului Strategic „Doctoratul în şcoli de excelenţă – Evaluarea calităţii cercetării din universităţi şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică” va avea loc evenimentul public de lansare a Platformei Editoriale Române.

Reuniunea, la care vor participa un număr de peste 50 de directori și redactori-șefi ai editurilor și publicațiilor științifice romanești, se va desfășura la U.S.A.M.V. București, Amfiteatrul „Aurel. E. Popoviciu” (Intrarea Dr. Staicovici), începând cu ora 9:00.

„Platforma Editorială Română este un sistem informatic destinat publicațiilor științifice care permite automatizarea procesului editorial și propune spre adoptare standardele internaționale din domeniu. Noua platformă, SCIPIO.ro (Scientific Publishing & Information) va fi suportul pentru publicare electronică urmând a fi dezvoltată ca o bibliotecă digitală a producției științifice din România”, declară prof. dr. ing. Ioan Dumitrache, Preşedinte al CNCSIS şi manager al proiectului.


Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de trei ani (2009 – 2011), iar unul dintre principalele sale obiective este creşterea capacităţii de publicare ştiinţifică la nivel instituţional şi individual, care se va concretiza prin realizarea unui program de training editorial pentru întărirea capacităţii editoriale a unui grup de 30 de publicaţii româneşti şi realizarea unei platforme web de suport editorial care să permită unui număr mare de reviste româneşti să intre în fluxul principal de cunoaştere.


Proiectul „Doctoratul în Şcoli de Excelenţă – Evaluarea calităţii cercetării şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică” este unul dintre cele șase proiecte strategice pentru învăţământul superior derulate de C.N.C.S.I.S., C.N.F.I.S. şi U.E.F.I.S.C.S.U. şi finanţate prin Fondul Social European, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane care işi propun să susţină transformările structurale în domeniul învăţământului superior şi cercetării universitare şi să dezvolte opţiunile strategice din acest domeniu.

Misiunea U.E.F.I.S.C.S.U. este de a gestiona resursele financiare necesare în vederea susţinerii dezvoltării învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare. Pentru aceasta, organizaţia urmăreşte atragerea de noi surse financiare şi orientarea activităţilor sale spre un management de calitate al finanţării învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice.

Activitatea proiectului „Doctoratul în Şcoli de Excelenţă – Evaluarea calităţii cercetării şi creşterea vizibilităţii prin publicare ştiinţifică” urmărește crearea cadrului naţional de evaluare internaţională a calităţii în cercetare, de structurare a unui program de excelenţă în universităţile româneşti şi de dezvoltare a capacităţii de publicare ştiinţifică.