Lucrările de consolidare la clădirea Colegiului Ion Maiorescu din Giurgiu au fost reluate

col ion maiorescu.jpg‘Vrem o şcoală, nu palat/ Vrem liceu, nu internat!’, este sloganul sub care cei aproximativ o mie de elevi care învaţă la Colegiului Naţional ‘Ion Maiorescu’ din municipiul Giurgiu au început cursurile în acest an şcolar.

“După aproximativ trei ani de întrerupere a lucrărilor de reparaţii şi consolidare la clădirea istorică a Colegiului Naţional Ion Maiorescu din Giurgiu, din lipsa banilor, lucrările au fost reluate în această vară şi este posibil ca până la iarnă primele clase să fie mutate din internat, unde aproximativ zece clase desfăşoară în prezent cursurile, în prima aripă consolidată a clădirii vechi a colegiului”, a declarat vineri directorul Colegiului Ion Maiorescu, din municipiul Giurgiu, Ion Baiarac.

Clădirea istorică a Colegiului Ion Maiorescu din municipiul Giurgiu a fost dată în folosinţă la finalul anului 1896 şi de atunci a fost supusă degradării, astfel încât la începutul secolului 21 riscul la care erau supuşi elevii şi profesorii în cazul unui seism era mult prea mare, iar autorităţile au decis închiderea clădirii vechi şi demararea lucrărilor de reparaţii şi consolidare, deoarece clădirea nu mai prezenta siguranţă. În această situaţie, cei aproximativ o mie de elevi care învaţă la Colegiul Ion Maiorescu au fost mutaţi în clădirea internatului colegiului şi într-o clădire nouă construită în curtea liceului cu fonduri europene, dar care dispune de doar câteva săli de clasă şi laboratoare.


În condiţiile în care la acest colegiu funcţionează peste 30 de clase, cea mai mare parte a elevilor colegiului au fost nevoiţi să transforme dormitoarele din internat prevăzute pentru patru sau şase paturi, în săli de clasă de aproximativ 30 de elevi. “Vă daţi seama cât de înghesuiţi sunt copiii şi profesorii în aceste clase şi cât de greu a fost atunci când lucrările au fost întrerupte mai bine de doi ani de zile din lipsa banilor”, a adăugat directorul colegiului. În această vară, cu sprijinul autorităţilor locale şi al unor parlamentari giurgiuveni, au fost achitate datoriile restante de aproximativ 600.000 lei către constructor şi lucrările au fost reluate. Pentru finalizarea lucrărilor ar mai fi necesară suma de aproximativ 1,5 milioane de lei, dar cu banii primiţi până acum se poate finaliza o aripă a clădirii în care vor fi mutate câteva clase de elevi care învaţă în clădirea internatului. AGERPRES