Peste 20 de milioane de lei, pentru un proiect destinat cadrelor didactice din Alba

Peste 20 de milioane de lei, din care peste 15,2 milioane de lei asistenţă financiară nerambursabilă, se vor investi în îmbunătăţirea accesului şi participării cadrelor didactice din Alba şi Gorj la programe de formare continuă şi creşterea capacităţii acestora de a utiliza metode interactive de predare-învăţare centrate pe elev, în vederea creşterii competitivităţii şi obţinerii de performanţă în educarea şi învăţarea elevilor.

Lansarea oficială a proiectului “Competenţe crescute pentru cadrele didactice” a avut loc joi, la Alba Iulia, perioada de implementare fiind de trei ani, respectiv între 1 septembrie 2010 şi 31 august 2013. La programul de formare vor participa 200 de persoane, iar la cel de formare continuă dezvoltat şi acreditat prin proiect, 5.000 de persoane.

Programul de formare continuă este compus din şapte module, potrivit managerului de proiect, Cornel Sandu, şeful ISJ Alba. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 şi are o valoare de peste 20,3 milioane de lei, din care trei sferturi reprezintă bani nerambursabili. Beneficiarul proiectului este Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, în parteneriat cu ISJ Gorj, Casa Corpului Didactic (CCD) Alba, CCD Gorj, CCD Mureş, SIVECO România şi SC Scudetto SRL. AGERPRES