Laptele şi cornul pentru elevi sunt depozitate în condiţii mizere în multe şcoli din Vaslui

Sănătatea elevilor din mediul rural este pusă în pericol de personalul responsabil cu depozitarea alimentelor din programul ‘Lapte şi corn’, potrivit unui raport al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, Astfel, spun reprezentanţii DSVSA Vaslui, mii de elevi riscă să se îmbolnăvească din cauza iresponsabilităţii personalului din şcoli, multe unităţi de învăţământ din mediul rural depozitând ‘laptele şi cornul’ în condiţii mizere.

Aceste nereguli au fost depistate de personalul de specialitate din cadrul DSVSA Vaslui cu ocazia unei acţiuni de control la unităţile de învăţământ din judeţul Vaslui. Inspectorii DSVSA Vaslui au verificat modul în care se derulează programul ‘Laptele şi cornul’, în special cum se produc şi se distribuie produsele alimentare către elevi.

Cele mai multe nereguli au fost descoperite la şcolile din mediul rural. ‘Aici cu toate că interesul pentru acest program este foarte mare, posibilităţile de a gestiona alimentele sunt reduse. În unele depozite era foarte multă umezeală, ceea ce poate duce la degradarea ambalajelor, în special la lapte. Am lăsat peste tot o serie de măsuri care trebuie luate pentru a nu se ivi probleme. Vom continua aceste controale în scopul prevenirii până la eliminare a oricăror probleme care să pună în pericol sănătatea copiilor. Noi sfătuim părinţii, dar şi copiii să ni se adreseze imediat cum au de făcut reclamaţii cu privire la acest program şi modul în care primesc produsele’, a declarat joi, pentru AGERPRES, Decebal Săraru, directorul executiv al DSVSA Vaslui. Comisarii DSVSA Vaslui nu au aplicat deocamdată sancţiuni pentru neregulile constatate. AGERPRES