Specialişti din USAMV Cluj preconizează să deschidă o Clinică destinată patologiei calului

usamv_cluj_.jpgSpecialişti ai Facultăţii de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) preconizează să deschidă, în următorii doi ani, o Clinică destinată patologiei calului.

”Este visul nostru. În 2010, am înfiinţat Asociaţia Veterinară Ecvină din România (AVER), cu 31 de membri fondatori. Dorim să creştem calitatea actului medical în privinţa cabalinelor din România”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, conf. univ. dr. Iancu Morar, de la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV.

El spune că în anii studenţiei sale, informaţiile referitoare la cal au fost sumare, pentru că până în 1989 nu a existat un interes real pentru creşterea acestei specii, considerându-se că din moment ce economia dispune de tractoare, nu mai este nevoie şi de cai. După 1990, lucrurile nu s-au schimbat, dimpotrivă, au degenerat.


”Am lucrat, mulţi ani, la Herghelia de la Jucu, unde am descoperit ce animale prietenoase, neagresive, sunt caii. Din păcate, o refacere a efectivelor de cai este greu de realizat, în prezent. Întreţinerea unui cal de curse nu este uşoară şi nu o poate face oricine. Pasionaţii în domeniu îşi doresc să aibă un cal cu valoare genetică, de la un armăsar cu renume. Riscurile, de la perioada gestaţiei la momentul când calul ajunge campion, sunt numeroase. Mânzul este foarte sensibil. Cheltuielile cu un cal valoros sunt mari. Pe piaţa internă, un cal de renume costă în jur de 2.000 de euro”, spune conf. dr. Iancu Morar.


În opinia sa, în România sunt tot mai mulţi oameni interesaţi de călărie ca agrement. ”Copiii stimulează părinţii pentru sportul ecvestru, hipic. Pe de altă parte, prinde rădăcini şi la noi terapia prin echitaţie a copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, pe an ce trece, apar noi centre de echitaţie. În jurul Clujului sunt patru-cinci astfel de centre cu cai de valoare, antrenaţi, care participă la competiţii sportive”, afirmă conf. dr. Iancu Morar. AGERPRES