Mehedinţi: cadrele didactice solicită în instanţe returnarea banilor reţinuţi din salariu

Un număr de 3.000 de sindicalişti din învăţământ vor acţiona statul în judecată pentru recuperarea procentului de 25 % reţinut din salariu în semestrul II al anului 2010, a declarat, vineri, preşedintele FSLI Mehedinţi Mihai Dima. Potrivit sursei citate, salariaţii din învăţământul mehedinţean vor depune acţiuni în instanţe, începând cu 24 ianuarie, pentru a li se returna sumele oprite în perioada iunie-decembrie 2010.

‘Toate acţiunile au fost pregătite. Urmează doar să ne adresăm judecătoriilor. Cu siguranţă, vom avea câştig de cauză, întrucât beneficiem de asistenţa juridică a unor buni avocaţi’, a precizat Dima. Demersul angajaţilor din învăţământ se alătură celor 4.000 de funcţionari din primării şi celor 750 cadre medicale din sistemul sanitar care deja au depus, în a doua decadă a lunii ianuarie, cereri de recuperare a drepturilor băneşti reţinute. AGERPRES