Elevii bucureşteni vor învăţa să lupte împotriva corupţiei

elevi1.jpgElevii de la 35 de licee bucureştene vor învăţa să lupte împotriva corupţiei în acest an în cadrul proiectului “Tinerii împotriva corupţiei”, lansat marţi de Asociaţia Pro Democraţia, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Serviciul Anticorupţie pentru Municipiului Bucureşti.

“Prin intermediul proiectului ne propune să participăm la promovare transparenţei, integrităţi, responsabilităţii. Cele trei direcţii pe care ne vom concentra sunt informarea privind efectele negative ale corupţiei, încurajarea unei atitudini de intoleranţă şi stimularea celor afectaţi în semnalarea cazurilor de corupţie către organele competente. Toate acestea se adresează în primul rând tinerilor şi vizează o acţiune orientată către viitor”, a declarat coordonatoarea proiectului Iuliana Iliescu.

Potrivit acesteia, principalele activităţi ale proiectului vor consta în dezbateri, secţiuni de informare, mese rotunde, workshop-uri, distribuirea de publicaţii cu caracter informativ, precum şi promovarea paginii web dedicată tinerilor – www.tinericorecti.ro. Iuliana Iliescu a spus că până în 2013 vor beneficia de proiect elevii din toate liceele bucureştene (peste 140 de unităţi).


“Vrem ca elevii să trăiască într-o lume mai bună. Vom implementa proiectul în toate liceele din Capitală dacă acesta merge bine”, a spus inspectorul general-adjunct, Monica Aniţie. La rândul său, subprefectul Dafinel Manoil, a asemănat corupţia cu bolile incurabile şi a susţinut că o mare parte din problemele societăţii româneşti sunt cauzate de corupţie. Prezent la lansarea proiectului, comisarul şef în cadrul Serviciului Anticorupţie pentru Municipiului Bucureşti, Octavian Melintescu, a susţinut că o informare mai bună a tinerilor despre fenomenul corupţie ar fi benefică atât pentru aceştia dar şi pentru societate.


În opinia sa activitatea de informare asupra acestui fenomen ar trebui să se extindă la nivel naţional. O primă etapă a proiectului “Tinerii împotriva corupţiei” s-a derulat şi în 2010 în 15 licee din cinci localităţi. AGERPRES