Q MAGAZINE: “Cine poate salva patrimoniul de la Roşia Montană?”

Duminică, 6 februarie 2011, s-au împlinit 1880 de ani de la prima atestare istorică a comunei Roşia Montană, cea mai veche localitate minieră din ţară. Aşa cum era de aşteptat, Ziua Roşiei Montane a reaprins discuţiile în presă, pe bloguri şi în cadrul societăţii civile, principalul subiect fiind importanţa conservării patrimoniului cultural din zonă.

De-a lungul ultimilor ani, am citit, cred, sute de articole pe tema Roşiei Montane şi am auzit multe puncte de vedere. Ceea ce mă surprinde însă de fiecare dată este poziţionarea foarte clară a opiniei de o parte sau de alta: ori e pro, ori e contra, ori e albă, ori e neagră. De foarte puţine ori am surprins vreo interogaţie autentică, vreo întrebare preocupată, vreo frunte îngândurată real. Toată lumea ştie deja ce să creadă şi toată lumea e de o parte sau de alta a baricadei, de cele mai multe ori fără o cercetare atentă a situaţiei.

Cititi articolul complet aici