UVVG Arad şi Universitatea din Bath au organizat examene lingvistice pentru medici

examene.jpgFacultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” şi Universitatea din Bath (Marea Britanie) au organizat, zilele trecute, examene lingvistice pentru obţinerea certificatului de profesare în spaţiul european pentru medici generalişti, stomatologi, farmacişti şi asistenţi medicali.

Conf. univ. dr. Vanda Stan, directorul Centrului internaţional de testare lingvistică, evaluare şi consiliere academică, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG, ne-a declarat că este al treilea an consecutiv, în care reprezentanţii Universităţii din Bath defăşoară în cadrul UVVG, examenele specifice pentru categoria socio-profesională medici generalişti, stomatologi, farmacişti şi asistenţi medicali.

“În întreaga Europă există doar două asemenea centre – la Varşovia şi la Arad, de aceea numărul de candidaţi a fost mare. UVVG arată din nou că vine, nu doar în sprijinul studenţilor şi a absolvenţilor de medicină, ci şi în sprijinul tuturor celor care au nevoie de servicii specializate de testare şi acreditare lingvistică”, a precizat conf. univ. dr. Vanda Stan.

Prof. Kevin Renfrew, din partea University of Bath, a subliniat că, la examene s-au prezentat medici din toată România, pentru a obţine certificatul lingvistic care îi va ajuta să obţină mai uşor un posibil loc de muncă în Marea Britanie.

Unul dintre cei care doresc să îşi găsească un loc de muncă în străinătate este medicul stomatolog, Dinu Andrei, din Bucureşti. “Am venit să dau examenul la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, deoarece aici este singurul loc din ţară, unde se există un astfel de centru şi cred că îmi va ajuta pe mai departe în ceea ce am de făcut”, ne-a declarat medicul stomatolog Dinu Andrei.