Proiect din fonduri europene pentru doctoranzii din domeniul construcţiilor

Un număr de 34 de doctoranzi în domeniul construcţiilor vor primi burse în cadrul unui program derulat din fonduri europene, informează un comunicat de presă al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti remis vineri.

Obiectivul general al proiectului “Burse oferite doctoranzilor în Ingineria Mediului Construit”, lansat vineri la UTCB, este acela de a obţine o pondere de 90% în obţinerea titlului de doctor, de a realiza aproximativ 60 de lucrări ştiinţifice şi de a permite inserţia a cel puţin jumătate dintre doctoranzi în echipe de cercetare angrenate în proiecte.

Un alt scop al proiectului îl constituie asigurarea unor trasee educaţionale flexibile printr-un mecanism educaţional continuu adaptat nevoilor cercetătorilor din domeniul construcţiilor. Proiectul se va derula pe o perioada de 36 de luni şi are o valoare de 5.490.420,60 lei. AGERPRES