Studenţii pot nominaliza cei mai buni profesori

profitari.jpgStudenţii îşi pot nominaliza cei mai buni profesori pentru Gala “Profesorului Bologna” până pe 4 aprilie, a declarat vicepreşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Cristina Fiţ.

“Începând cu 2007, ANOSR organizează anual Gala Profesorului Bologna, singurul eveniment prin intermediul căruia studenţii din România îşi pot premia adevăratele valori din învăţământul superior românesc”, a spus Fiţ.

Potrivit acesteia, evaluatori instruiţi din rândul studenţilor vor avea în următoarele săptămâni posibilitatea să evalueze adevăraţii mentori, să urmărească în ce măsură ansamblul procesului de predare-învăţare folosit la curs şi relaţia profesor – student sunt centrate pe student şi vor desemna “Profesorii Bologna” ce urmează a fi premiaţi în cadrul unei gale care va avea loc în zilele de 6 şi 7 mai la Cluj-Napoca.


,,Scopul proiectului este acela de a recunoaşte, premia, motiva şi a-i aduce în acelaşi loc pe acei profesori care reprezintă adevărate valori în învăţământul superior din România. Aceşti profesori sunt cei care, prin activitatea lor, plasează studentul şi dezvoltarea acestuia în centrul actului educaţional,, a mai spus reprezentantul ANOSR. AGERPRES