Investiţia de la Roşia Montana, în atenţia oamenilor de afaceri bucureşteni

Pe 14 aprilie a avut loc prima dintre cele trei dezbateri pe tema “Investiţii majore cu impact pe termen mediu şi lung în România – Roşia Montana”, organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în contextul controverselor publice actuale privind protecţia mediului, conservarea patrimoniului naţional şi justificarea economică a acestui proiect.

“Această serie de evenimente face parte din strategia CCIB de a pune în dezbaterea publică diverse proiecte. Acest proiect este important pentru România şi am dorit să identificăm părerea mediului de afaceri asupra acestuia, însă am ţinut seama de faptul că mediul de afaceri nu poate emite păreri fără a fi consultaţi specialiştii – reprezentanţi ai institutelor de cercetări, ai Academiei”, a subliniat Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în cadrul manifestării.

Prima dezbatere a fost dedicată abordării problemei protecţiei mediului în zonă, urmând ca patrimoniul naţional să se afle pe agenda dezbaterii de pe 21 aprilie, iar aspectele legate de impactul economic al proiectului Roşia Montana să fie supuse dezbaterii publice pe 4 mai.

La evenimentul moderat de Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene, au participat reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, ai mediului academic, precum şi conducerea companiei Roşia Montana Gold Corporation. Cei prezenţi au avut posibilitatea de a discuta cele mai importante şi controversate aspecte ale proiectului şi a identifica utilitatea acestuia pentru dezvoltarea zonei Roşia Montana.

Horea Avram, vicepreşedinte pe probleme de mediu al RMGC, a vorbit despre tehnologia de extracţie a minereurilor de aur şi argint prin utilizarea cianurilor, neutralizarea cianurilor şi depozitarea sterilului, transportul reactivilor, impactul proiectului asupra pădurilor, apei, aerului, peisajului, florei şi faunei, modul în care se va face reconstrucţia ecologică a zonei (începând cu anul cinci de exploatare) şi garanţiile de mediu.

În opinia preşedintelui CCIB, în Programul Watch de monitorizare a proiectului de către societatea civilă şi experţi ar trebui incluse structuri cu adevărat reprezentative, făcând referire la sistemul cameral, care are competenţă şi reprezentativitate.