ISMB a publicat broşura pentru admiterea la liceu

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a realizat şi publicat broşura “Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012” care cuprinde date şi informaţii utile atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, a declarat luni purtătorul de cuvânt al inspectoratului, Marian Banu.

Potrivit acestuia, broşura cuprinde procedurile de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012 şi calendarul admiterii aprobate de MECTS, procedura de înscriere, reţeaua unităţilor de învăţământ liceal din municipiul Bucureşti, planul de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar filierele, profilurile şi specializările propuse de aceste unităţi de învăţământ liceal, media ultimului candidat declarat admis.

De asemenea, broşura cuprinde şi calendarul înscrierii la licee, unităţile şcolare care organizează clase cu predarea unei limbi moderne în regim bilingv sau clase în învăţământul vocaţional, graficul susţinerii probelor de aptitudini şi a cunoştinţelor de limbi moderne sau limbă maternă şi centrele de susţinere a acestora. Conducerile unităţilor de învăţământ vor organiza în perioada următoare întâlniri cu părinţii şi elevii pentru prezentarea şi clarificarea tuturor aspectelor legate de activitatea de admitere pentru anul şcolar.


Numărul total de locuri pentru admiterea în clasa a IX-a în învăţământul preuniversitar de stat în municipiul Bucureşti pentru anul şcolar 2011-2012 este de 16.525 locuri. Broşura “Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012” este distribuită gratuit tuturor absolvenţilor clasei a VIII-a din municipiul Bucureşti şi a fost publicată în format electronic pe site-ul www.ismb.edu.ro. AGERPRES