O nouă dezbatere despre patimoniul istoric de la Roşia Montană

biserica catolica.jpgCea de a treia reuniune a Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roșia Montană, consacrată reglementărilor urbanistice și patrimoniului arhitectonic din localitate, a avut loc la sfârşitul lunii aprilie, la Bucureşti.

La întâlnire s-a discutat despre impactul pe care îl va avea proiectul de exploatare propus de RMGC asupra patrimoniului arhitectonic al localității, dată fiind amploarea activităților industriale planificate, măsurile preconizate de RMGC, care urmăresc minimizarea impactului, precum și programele de restaurare a patrimoniului construit.

Pe lângă membrii GIMPCRM, la întâlnire au fost invitați și au participat Președintele Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” – prof. univ. dr. Emil Barbu Popescu, prof. univ. dr Alexandru Sandu și prof. univ. dr. Augustin Ioan, dar şi reprezentanți ai unor alte organizații non-guvernamentale preocupate de problematica patrimoniului din Roșia Montană.

Arh. Veniamin Gomboșiu, autorul PUZ-CP pentru zona centrală istorică a Roșiei Montane, a explicat participanților la întâlnire viziunea autorităților locale din Roșia Montană cu privire la protecția obiectivelor de patrimoniu și istorice din localitate.

Arh. Katalin Moscu a prezentat lucrările de întreținere, conservare și restaurare întreprinse la clădirile din centrul istoric al Roșiei Montane, aflate în majoritatea lor în proprietatea RMGC. Astfel, până în prezent, au avut loc lucrări de reabilitare la peste 160 imobile. Katalin Moscu a atras atenția şi asupra situației grave a unor clădiri istorice, ce nu se află în proprietatea RMGC, dar care necesită lucrări urgente de consolidare.

Din păcate pentru aceste monumente, aflate în real pericol de dispariție, proprietarii de drept ai acestora refuză să înțeleagă necesitatea lucrărilor de intervenție, respingând ajutorul propus de compania minieră, care s-a oferit să finanțeze lucrările de salvare. Membrii GIMPC au fost informați de către reprezentanții RMGC cu privire la etapele de lucru ale restaurării celor peste 200 de imobile din zona protejată.