Tabăra de Nutriţie, o iniţiativă unică în România

fpto.jpgFundaţia pentru Tratamentul Obezităţii a decis să ajute copii cu probleme de nutriţie şi greutate şi îi invită pe aceştia la prima tabără dedicată lor şi organizată în România, Tabăra de Nutriţie. Este vorba despre tabăra de nutriţie de la Brăneşti, în cadrul căreia vor învăţa cum să-şi rezolve problemele de greutate, cum să mănânce sănătos şi să facă mişcare.

Tabăra se adresează copiilor cu probleme de greutate (atât suprapondere, cât şi obezitate hiperplazică), cu tulburări ale instictului alimentar, cu preferinţe alimentare de tip fast-food, dar şi părinţilor acestora, aceştia beneficiind de o scurtă consiliere pe tema nutriţiei la sfârşitul taberei.

Scopul taberei este promovarea unui stil de viaţă sănătos, din care să facă parte: mişcarea, o alimentaţie bogată în nutrienţi şi săracă în kilocalorii (mai puţine sucuri, dulciuri concentrate şi grăsimi, mai multe proteine de calitate superioară, fibre, vitamine şi oligominerale).

Pentru că problemele de nutriţie sunt dintre cele mai serioase, mai ales atunci când afectează sănătatea copiilor, alături de aceştia se vor afla 24 de ore din 24 doi traineri specializaţi în nutriţie şi dezvoltare personală: Dr. Anamaria Iulian, medic, consilier nutriţie şi psiholog psihoterapeut, şi Ana Moga – psiholog psihoterapeut, M.D. Trainerii vor însoţi copiii pe toată durata taberei, oferindu-le pe lângă informaţii şi explicaţii pe înţelesul lor şi suport permanent.

Programul taberei urmăreşte:

– Să modifice obiceiurile alimentare ale celor mici, punând accent pe profilaxia (sau corectarea) unui comportament alimentar neadecvat;

– Să dezvolte creativitatea şi spontaneitatea copiilor referitor la preferinţele lor alimentare în scopul obţinerii unei “farfurii ideale”;

– Dezvoltarea capacităților de exprimare verbală şi nonverbală a preferinţelor, sentimentelor şi trăirilor;

– Dezvoltarea autocontrolului şi creşterea toleranţei la frustrare;

– Creşterea capacităţii de integrare în grup.

– Optimizarea comunicarii cu adulţii şi, mai ales cu, covârstnicii;

– Îmbunătăţirea imaginii de Sine şi creşterea stimei de Sine.

Toate acestea se vor realiza cu ajutorul creativităţii copiilor exprimate prin joc, desen şi pictură, dans, gimnastică şi muzică, prin teatru, marionete şi joc de rol. Copiii vor avea la dispoziţie şi nenumărate posibilităţi de a face mişcare: saltea pentru sărituri, mese de ping pong, porţi de fotbal, leagăne, coşuri de baschet, mingi de aerobic, rachete de badminton.

Fiecare copil face parte dintr-un grup de dezvoltare, grupul având următoarele avantaje:

– Cuprinde copii care au aproximativ aceeaşi vârstă, acelaşi nivel de dezvoltare, aceleaşi probleme de greutate (suprapondere, obezitate ) şi aceleaşi preocupări;

– Permite explorarea problemelor intr-un context mult mai apropiat de cel social (microcosmos vs macrocosmos) decât in psihoterapia individuală a copilului;

– Oferă copiilor ocazia de a participa atât activ cât şi ca observator la “viaţa alimentară”a grupului;

– Oferă feed-back imediat asupra problemelor (de greutate, sociale, psihoemoţionale) cu care copilul se confruntă;

– Oferă un mediu suportiv şi sigur, controlat, în care copilul se poate exprima pe deplin.

Despre Tabără

Tabăra este amplasată la doar 22 de km de capitală, în satul Vadul Anei, comuna Brăneşti. Complexul este format din Vila CONIL, amplasată pe un teren de 3000 mp şi acompaniată de 5 bungalowuri confortabile, toate la umbra unor mesteceni şi nuci falnici, un loc primitor, situat chiar în mijlocul naturii, pe malul lacului Brăneşti. Spaţiul generos oferă numeroase facilităţi de recreere şi distracţie copiilor şi cadrelor didactice ce îi însoţesc. “Punctul viu” de atracţie al taberei, la propriu şi figurat, este ferma de animale.

În ziua în care copiii îşi iau la revedere de la tabăra, părinţii sunt şi ei invitaţi la Vadul Anei. Acolo, dr. Anamaria Iulian şi Ana Moga – traineri, Florina Dascălu – director executiv al Fundaţiei şi dr. chirurg Rubin Munteanu – preşedintele FpTO vor implica părinţii într-o serie de activităţi importante pentru evoluţia micuţilor după încheierea taberei. Timp de 2 – 3 ore va fi prezentat feedback referitor la evoluţia fiecărui copil, training şi suport pentru părinţi în vederea păstrării rezultatelor obţinute de copiii şi continuarea cu succes a evoluţiei lor sau vor fi organizate activităţi distractive pe echipe părinţi – copii. Toate aceste activităţi vor da posibilitatea părinţilor să se cunoască, să-şi împărtăşească experienţa şi problemele, să schimbe păreri şi informaţii şi nu în ultimul rând să stabilească legături de suflet care vor fi de mare ajutor pe drumul către norpodenderabiltate.

Pentru înscrieri sau informaţii suplimentare o puteţi contacta pe Florina Dascălu, Director Executiv al Fundaţiei pentru Tratamentul Obezităţii la telefon 0741 026 972 sau pe e-mail la florinadascalu@fundatia.net.