De ce consideră ministrul Daniel Funeriu că termenul “reformă” s-a demonetizat

funeriudaniel.jpgMinistrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent marţi la o dezbatere pe tema reformei în educaţie, a declarat că noţiunea de “reformă” s-a demonetizat şi că proiectul început odată cu adoptarea Legii Educaţiei se doreşte a fi o schimbare profundă de sistem.

“Mă simt destul de stingher atunci când aud ‘reforma lui Daniel Funeriu’, din două motive. Am fost întotdeauna destul de alergic la cuvântul ‘reformă’ dintr-un motiv foarte simplu. Nu cred că a fost un ministru, nu doar al Educaţiei, care să nu-şi înceapă mandatul în forţă, cu una sau mai multe reforme, dar, din păcate, nu am văzut foarte mulţi care să le fi făcut. Nu vreau să fac aici o critică, dar cred că acest cuvânt ‘reformă’ a fost demonetizat, încât însăşi utilizarea cuvântului mă duce cu gândul la un eşec. (…) Aş vorbi mai degrabă despre faptul că ceea ce vrem să facem este o schimbare profundă de sistem. O schimbare care are ca scop să punem energiile României în mişcare”, a declarat Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a subliniat, referindu-se tot la sintagma “reforma lui Funeriu”, că nu este reforma sa, ci a unei echipe care a lucrat începând cu 2007 în cadrul comisiei prezidenţiale condusă profesorul Mircea Miclea, comisie în care el a activat ca vicepreşedinte. Funeriu a subliniat în expunerea sa că foarte important este şi ritmul în care se va aplica reforma din educaţie, pentru că nu întotdeauna o aplicare rapidă conferă şi succesul scontat.

Valeriu Stoica, gazda principală a evenimentului, a declarat în deschiderea dezbaterii că actualul ministru al Educaţiei s-a angajat într-o încercare de reformare profundă a sistemul de educaţie, ceea ce puţin oameni politici au avut curajul să facă. “Nu ştiu dacă va rămâne în istorie ca Spiru Haret sau Constantin Angelescu, dar sunt provocări mari cărora trebuie să le facă faţă Daniel Funeriu. Puţini oameni politici în România au făcut dovada acestui curaj. El a identificat răul la rădăcină şi şi-a propus să taie răul de la rădăcină”, a spus Stoica.

În opinia democrat-liberalului, reforma sistemului educaţiei trebuie să ofere răspunsuri complete cu privire la trei obiective extrem de importante, abordate deja de cei care conduc Ministerul Educaţiei, Cercetării, Turismului şi Sportului. Prima provocare, a spus Valeriu Stoica, este cea legată de reuşita transformării examenului de bacalaureat într-o adevărată grilă de selectare a valorilor. În al doilea rând, cei care conduc destinele educaţiei româneşti trebuie să ducă la capăt procesul de reformare a învăţământului superior – atât cel de stat, cât şi cel privat -, având în vedere că această formă de învăţământ s-a degradat permanent în ultimii 20 de ani, ceea ce a condus la transformarea multor universităţi în adevărate fabrici de diplome.

Nu în ultimul rând, Valeriu Stoica a apreciat ca un factor pozitiv demersurile începute pentru reabilitarea învăţământului profesional din România. “Fără un învăţământ profesional nu putem vorbi despre o reformă reală a educaţiei în România”, a subliniat democrat-liberalul în dezbaterea organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hans Seidel.

La eveniment au mai participat, printre alţii, profesorii universitari Lazăr Vlăsceanu şi Adrian Curaj, specialişti implicaţi în reforma educaţională condusă de ministrul Daniel Funeriu. AGERPRES