Bursele elevilor botoşăneni au fost majorate, pentru stimularea performanţei

macovei_ada.jpgBursele de performanţă acordate elevilor din judeţul Botoşani au fost majorate, printr-o decizie adoptată de Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, inspectorul general Alexandrina Ada Macovei. Potrivit acesteia, cuantumul bursei de performanţă a crescut de la 100 la 180 de lei/lună, iar măsura urmăreşte creşterea performanţei şcolare a elevilor.

”Am dorit să ajungem cu bursa de performanţă cel puţin la nivelul cuantumului programului naţional ‘Bani de liceu’, pentru a stimula performanţa şi pentru a oferi copiilor care într-adevăr au rezultate de excepţie o motivaţie în plus”, a afirmat Macovei.

Conducerea IŞJ a decis, de asemenea, majorarea bursei de merit, de la 90 de lei, cât este în prezent, la 120 de lei. Bursa de studii a crescut de la 80 lei la 100 de lei, iar cea socială de la 70 lei la 100 lei. În anul şcolar 2010 – 2011, au beneficiat de burse şcolare 2.442 de elevi, din care 63 de burse au fost de performanţă. AGERPRES