PLM Adaptor la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

univ_alecsandri_bc.jpgUniversitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău împreună cu ADA, liderul PLM în România, şi 5 dintre cele mai prestigioase universităţi tehnice din ţară, implementează proiectul PLM-Adaptor care susţine dezvoltarea resurselor umane printr-o investiţie de 2,4 milioane Euro.

În cadrul proiectului se urmăreşte creşterea aptitudinilor de muncă a 700 de studenţi aflaţi în situaţia de tranziţie de la universitate la viaţa activă, printr-o adaptare a cunoştinţelor la necesităţile companiilor din industrie.

Astfel, studenţii au posibilitatea să simuleze în întreprinderea virtuală toate conceptele de dezvoltare digitală a produselor şi proceselor: concepţia şi proiectarea produselor, simularea şi analiza folosind prototipul virtual, realizarea fabricaţiei digitale a produselor folosind prototipul virtual şi integrarea etapelor de dezvoltare, colaborarea în întreprinderea virtuală şi managementul documentaţiei tehnice despre produs.

Proiectul include organizarea unui concurs de către universităţile partenere. Concursul se adresează oricărei persoane asistată în tranziţia de la scoală la viaţa activă în cadrul proiectului PLM Adaptor, care a urmat cel putin un modul şi a obţinut cel puţin o diplomă la unul din cele 3 module de pregătire sau participă la modulul 4, şi îndeplineşte condiţiile de apartenenţă la grupul ţintă al proiectului în perioada de desfăşurare a concursului, studenţi înmatriculaţi la universitate pentru licenţă sau master.

Primii 4 clasaţi din fiecare universitate vor avea posibilitatea să îşi prezinte realizările la evenimentul “Bursa Locurilor de Muncă” din luna Februarie 2012 desfăşurat în cadrul proiectului. Cele mai apreciate 12 imagini fotorealistice vor compune Calendarul PLM Adaptor 2012, care va fi distribuit gratuit către firmele cu profil mecanic din România.

univbacau_concurs.jpg

“Concursul este realizat pentru a crea şi mai multe conexiuni ale grupului ţintă cu firmele din industrie, pentru a susţine astfel îndeplinirea unuia dintre obiectivele principale ale proiectului şi anume, tranziţia de la şcoală la viaţa activa”, a declarat Ionel Barbu, Manager Proiect PLM Adaptor.

Toate detaliile şi regulamentul concursului sunt accesibile pe pagina web a proiectului PLM Adaptor: www.plmadaptor.ro/concurs.