Evaluarea psihosomatică a preşcolarilor din Teleorman se face în cinci centre din judeţ

amarie_constantin.jpgEvaluarea psihosomatică pentru preşcolari a fost organizată în judeţul Teleorman în cinci centre aflate la Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea.

Şeful Inspectoratului Şcolar Teleorman, Constantin Amarie, a declarat marţi că, pe baza estimărilor, în judeţul din sudul ţării vor fi alcătuite la 15 septembrie 2012 peste 120 de clase pregătitoare şi alte 140 de clase I. Deocamdată, la centrele de evaluare psihosomatică s-au prezentat 160 de copii, însoţiţi de părinţi, din care aproximativ 15% nu au primit aprobarea psihologilor pentru a merge la clasa pregătitoare sau la clasa I.

Potrivit sursei citate, copiii din mediul rural au fost arondaţi pentru evaluare la centrele din localităţile urbane, “dar nu este exclusă posibilitatea ca aceste comisii să se deplaseze la domiciliile celor ce solicită o astfel de testare”. În Teleorman, a mai precizat Constantin Amarie, “nu se conturează probleme deosebite, existând atât numărul necesar de învăţători şi educatoare, cât şi logistica necesară la nivelul unităţilor de învăţământ”.

Conform sursei citate, şcolile vor face obligatoriu înscrieri pentru copii din circumscripţia respectivă, în limita locurilor disponibile putându-se accepta şi alte solicitări din partea unor părinţi, pe baza criteriilor stabilite de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ. AGERPRES