Toate şcolile din judeţul Olt au încă locuri libere la clasa pregătitoare şi clasa I

elevi_mici.jpgToate şcolile din judeţ au încă locuri disponibile atât la clasa pregătitoare, cât şi clasa I, după prima etapă fiind înscrişi la clasele menţionate aproape 80% dintre copii, a declarat, marţi, pentru inspectorul şcolar pentru învăţământul primar din Olt, Mirela Paraschiv. Aceasta a spus că în anul şcolar 2012-2013 vor fi cuprinşi în clasa pregătitoare şi clasa I un număr aproximativ de 5.800 de elevi şi în prima etapă au fost înscrişi aproape 4.600 copii, în şcolile din circumscripţia unde părinţii lor au domiciliul.

Printre criteriile de înscriere în etapa a doua se numără dorinţa de a practica un sport pentru instituţiile de învăţământ cu profil sportiv sau de a studia un instrument muzical în cazul unităţilor şcolare vocaţionale, dar se va ţine cont de locul de muncă al părinţilor, în sensul în care acesta poate fi aproape de o şcoală, de domiciliul bunicilor, dacă acesta este în circumscripţia în care se află şcoala dorită etc.

În judeţ vor funcţiona 147 de clase pregătitoare, numărul de copii care vor învăţa în aceste clase fiind estimat la peste 2.300. Fiecare din aceste clase va funcţiona într-o sală special amenajată, cu mobilier adecvat, primăriile având sarcina de a se ocupa de achiziţionarea şi montarea mobilierului şcolar şi în cazul în care nu vor avea fonduri se va solicita finanţare de la Ministerul Învăţământului. În clasa pregătitoare vor fi cuprinşi copiii care vor împlini şase ani până la finele lunii august şi, în anumite situaţii, cei care vor împlini şase ani până la sfârşitul anului.AGERPRES