România participă la un studiu internaţional consacrat practicii la clasă a cadrelor didactice

România a participat în perioada 9-30 martie pentru prima dată la etapa de pretestare a instrumentelor de colectare a datelor în cadrul Studiului Internaţional cu privire la predare şi învăţare – TALIS 2013, care are ca grup-ţintă cadrele didactice.

Potrivit unui comunicat de presă al MECTS remis luni, pretestarea a avut loc în 40 de unităţi de învăţământ din 28 de judeţe şi din municipiul Bucureşti şi vizează anul acesta atât învăţământul gimnazial, cât şi şcolile eligibile PISA.

“Întrebările din chestionare au vizat următoarele aspecte: generalităţi despre mediul socio-educaţional (10%), dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice (17%), evaluarea activităţii cadrelor didactice şi feed-back-ul (20%), practicile de predare, convingeri şi atitudini (45%), climatul şcolar, managementul şcolii şi satisfacţia la locul de muncă (8%). Remarcabilă este, de asemenea, opţiunea de ţară a României privind modalitatea de completare a chestionarelor – exclusiv online. Identitatea respondenţilor este protejată, iar răspunsurile acestora nu urmăresc sub nici o formă să evalueze performanţa profesorilor, a şcolilor sau a directorilor de şcoală”, informează comunicatul de presă.

Şcolile participante au fost selectate de Consorţiul TALIS, conform procedurilor internaţionale de eşantionare, iar respondenţii au fost selectaţi aleatoriu. Studiul TALIS 2013 oferă profesorilor şi directorilor de şcoală posibilitatea de a contribui la analiza sistemului educaţional şi la dezvoltarea politicilor în domeniu, se administrează în 33 de ţări şi reprezintă primul studiu internaţional axat pe mediul educaţional şi condiţiile de desfăşurare a activităţii profesorilor în şcoală.

Totodată, studiul presupune administrarea de chestionare profesorilor care predau în învăţământul gimnazial sau în şcolile eligibile PISA, precum şi directorilor acestor şcoli.
Următoarea etapă va fi administrarea studiului de bază TALIS 2013 în perioada februarie-aprilie 2013, în 200 de instituţii de învăţământ gimnazial şi 172 şcoli eligibile PISA. Finalizarea studiului are ca termen luna iunie 2014, odată cu publicarea raportului internaţional cu privire la rezultatele studiului.

Informaţii suplimentare despre proiectul TALIS pot fi găsite pe site-urile www.rocnee.eu/TALIS şi www.oecd.org/talis. AGERPRES