Simpozion Ştiinţific al studenţilor de la USAMV Iaşi

usamv_iasi9.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi îşi premiază studenţii pentru activitatea de cercetare ştiinţifică. Pe 18 mai, cu începere de la ora 9.00, în Aula Magna “Haralamb Vasiliu” are loc Simpozionul Ştiinţific Studenţesc anual, manifestare la care participă studenţii din ciclul întâi – licenţă, masteranzii, precum şi doctoranzii, cu peste 80 de lucrări ştiinţifice.

Participarea tinerilor care studiază la USAMV este ridicată, pe măsura activităţii desfăşurate în cadrul cercurilor ştiiţifice studenţeşti în timpul anului universitar. În cadrul fiecărei facultăţi vor fi acordate premii pentru două categorii: una, studenţii de la licenţă şi master şi a doua, doctoranzii. Vor fi premiate lucrările ştiinţifice care se vor evidenţia prin originalitatea, calitatea cercetărilor şi modul de prezentare.

Simpozionul Ştiinţific Studenţesc a devenit deja tradiţie şi, an de an, atrage tot mai mulţi participanţi, anul acesta numărul lor ridicându-se la peste 150 de studenţi cercetători.