Doi profesori ai Facultății de Inginerie a ULBS au devenit membri titulari ai Academiei de Științe Tehnice din România

Prof. univ. dr. ing. Octavian Bologa și prof. univ. dr. ing. Lucian Vințan din cadrul Facultății de Inginerie a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu au fost aleși membri titulari ai Academiei de Științe Tehnice din România.

Pe 6 iulie, a avut loc la București Adunarea Generală a Academiei de Științe Tehnice din Romania, ocazie cu care cei doi profesori ai Facultății de Inginerie “Hermann Oberth”- prof. univ. dr. Ing. Octavian Bologa și prof. univ. dr. Ing. Lucian Vințan au fost aleși membri titular ai Academiei.

Octavian Bologa este Directorul Departamentului de Mașini și Echipamente Industriale din cadrul Facultății de Inginerie, iar Lucian Vințan este conducător de doctorat în domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației.

Până în prezent, ambii profesori au deținut calitatea de membri corespondenți ai acestei prestigioase instituții științifice, Lucian Vințan fiind cel mai tânăr membru al Academiei de Știinte Tehnice din România.

Prin valoarea personalităților pe care Academia de Știinte Tehnice din România le cuprinde se dorește o unire a forțelor inginerești cu scopul de a stimula rezolvarea unor probleme tehnice complexe ale unei societăți în continuă schimbare, dominate de progresele deosebite ce se semnalează în domeniul științei și al tehnicii.