Antreprenori, cercetători şi experţi în domeniul IT şi securitate cibernetică s-au reunit în cadrul CAESAR HiTech

caesar_hitech.jpgLiga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat pe 6 iulie Colocviul CAESAR HiTech, cea de-a doua ediţie din seria colocviilor derulate în cadrul Centrului pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români (CAESAR). Temele abordate au fost dedicate dimensiunii de antreprenoriat şi inovaţie din avangarda științei şi tehnicii în diverse domenii de activitate. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Institutului Bancar Român din București.

La eveniment au fost prezenți peste 50 de profesioniști din domeniile IT şi securitate cibernetică – tineri antreprenori, cercetători, experţi, reprezentanţi ai mediului privat şi persoane cu rol decizional sau de conducere din industriile științelor tehnice.
Invitaţi.

Printre invitații de onoare s-au numărat: Alexandru Borcea, Președinte ARIES (Asociația Română de Industrie Electronică și Software), Justin Capră, inventator și inginer român, Călin Rangu, Preşedinte al Institutului pentru Managementul Capitalului Intelectual și al Schimbării și Strategic Alliance Manager pentru grupul internaţional de consultanță AREOPA. Zoltán Somodi, Director General la Matrix Business Consulting, a ocupat funcţia de Secretar de Stat pentru Tehnologia Informaţiei, în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Cercetare Științifică, ai Centrului pentru Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, ARCA, MBTechnology, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și BitDefender. Antreprenorilor, cercetătorilor și experților în domeniile IT sau securitate cibernetică li s-au alăturat tineri cu abilităţi şi competenţe deosebite în aceste două domenii.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Diana Arhir, Project Manager al evenimentului şi Vicepreşedinte Ajunct Comunicare şi Informare LSRS, Dan Nechita, Secretar General al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi membru fondator CAESAR, Justin Capră şi Călin Rangu.

În cadrul celor două grupuri de expertiză s-au identificat mai multe problematici, printre care se numără: absenţa actorilor din sfera legală, creşterea vizibilităţii structurilor existente care susţin formarea şi dezvoltarea cluster-elor, lipsa inițiativelor şi a unor modele de succes pentru antreprenoriatul în IT, lipsa de informare din perspectiva financiară şi structurală, precum şi absenţa de cooperare între actorii privați și cei publici şi a managementului de proiect în sistemul public.

Pentru soluţionarea acestor problematici au fost propuse următoarele: dezvoltarea unui plan de tip Entreprise Resource Planning, expertiză judiciară şi extra-judiciară, crearea unor centre de expertiză în domeniul securităţii cibernetice şi a unor parteneriate cu universitățile și firmele de IT la nivel de cibersecuritate pentru creşterea gradului de awareness, implementarea unui curs introductiv pentru angajații din domeniul public, instituționalizarea parteneriatului public-privat şi organizarea unui set de seminarii pe teme de inovare, clustering şi o nouă paradigmă a învăţării.

Concluziile grupurilor de expertiză Tehnologia Informaţiei (IT) şi Securitate Cibernetică (CYBER) din cadrul CAESAR HiTech reprezintă un prim pas important în această direcţie prin materializarea concluziilor în proiecte concrete de impact pe termen mediu şi lung.

În urma acestor concluzii va rezulta un raport care va conţine modalităţile de implementare a iniţiativelor enunţate. Raportul va fi distribuit către factorii de decizie relevanţi. Pe termen lung, tinerii participanţi vor fi integraţi în programul Rampa de Lansare CAESAR (unde vor fi invitaţi periodic la evenimente deschise CÆSAR, vor fi conectaţi cu un mentor mai în vârstă sau vor fi invitaţi, în funcţie de nivelul lor de expertiză, să participe ca asistenţi în proiecte de cercetare).