Promovabilitate de 68,24% la definitivat, în judeţul Galaţi

definitivat.jpgUn procent de 68,24 dintre profesorii care s-au prezentat la examenul de definitivat au obţinut minim nota 7,00, care le-a permis să fie consideraţi promovaţi, a anunţat, marţi, inspectorul general-adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Diamanta Bulai.

Cea mai mare notă la examenul scris a fost 10,00, obţinută de o profesoară de filosofie de la Grupul Şcolar din Tudor Vladimirescu, iar cea mai mică notă a fost 2,2, a unei profesoare de educaţie fizică de la Bereşti.

“Anul acesta a fost un examen dur, comparativ cu anii în care examenul se susţinea în universităţi şi când maxim 10% nu promovau. Conform Legii Educaţiei, examenul a fost anul acesta organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu subiecte de la minister şi camere de luat vederi”, a declarat Diamanta Bulai.

Potrivit acesteia, contestaţiile s-au depus la Colegiul “Costache Negri” din Galaţi până marţi la ora 14,00, iar notele după recorectare vor fi afişate joi. AGERPRES