Olt: candidaţii la Bacalaureat sunt dezinteresaţi de pregătirea gratuită oferită de licee

Sesiunea a doua a Bacalaureatului, care va începe săptămâna viitoare, va fi susţinută în judeţul Olt de peste 2.200 de candidaţi, însă dintre aceştia mai puţin de 250 au mers la orele de pregătire suplimentară organizate de licee pentru a-i ajuta să acumuleze cunoştinţe şi să promoveze examenul.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Mirela Paraschiv, a declarat presei marţi că săptămâna aceasta este ultima în care se mai organizează cursuri de pregătire în vederea susţinerii Bacalaureatului pentru candidaţii înscrişi la a doua sesiune a examenului şi până acum doar puţini candidaţi şi-au manifestat interesul pentru respectivele ore de studiu, deşi profesorii au fost în licee şi i-au aşteptat conform orarului pentru pregătire afişat.

“Până acum au participat la orele de pregătire pentru Bacalaureat 218 candidaţi şi 108 cadre didactice, profesori. Orarul pentru pregătire a fost afişat în fiecare liceu, profesorii au fost în şcoală şi au aşteptat elevii. Aceştia au venit în număr mic, având în vedere că s-au înscris peste 2.000 de candidaţi pentru sesiunea de Bacalaureat de la finele lunii august. În licee s-au organizat câte 12 ore de pregătire pe săptămână, la disciplinele limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, istorie. Candidaţii la Bacalaureat este posibil să se fi pregătit acasă”, a spus Mirela Paraschiv.

La prima sesiune a Bacalaureatului, în judeţ au reuşit promovarea examenului menţionat 31,28% dintre candidaţi, acesta fiind cel mai slab procent de promovabilitate înregistrat până acum în Olt. AGERPRES