Părinţii vor putea învăţa să comunice mai bine cu copiii lor, printr-un program lansat de FNAP

scoala_parintilor.jpgPărinţii şi copiii vor putea să-şi îmbunătăţească modalităţile de comunicare printr-o serie de workshopuri ţinute de psihologi şi alţi specialişti, prin programul “Şcoala părinţilor” lansat luni de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP).

“Am ajuns la concluzia că înainte de a le cere copiilor ceva trebuie să-i cunoaştem mai bine, să le oferim mai multă prietenie, înţelegere şi dragoste. Nu poţi să fii aproape de cineva dacă nu ştii să comunici cu el, nu ştii să-l înţelegi şi să-l înveţi să fie om şi chiar unii părinţi au simţit nevoia că trebuie să învăţăm unii de la alţii, să fim părinţi şi atunci, cu ajutorul unor specialişti, vom organiza diferite module pe mai multe teme, astfel încât să învăţăm tehnici de comunicare, să ne înţelegem copiii, să comunicăm cu şcoala, să le înţelegem aspiraţiile, nevoile”, a declarat Mihaela Gună, preşedinte FNAP-IP.

Ea a precizat că workshopurile se desfăşoară în judeţul Constanţa de trei ani iar în Timiş, din decembrie 2012. “Toată lumea acuză părinţii pentru eşecurile copiilor şi atunci am ajuns la concluzia că pe părinţi nu-i ajută nimeni. Trebuie făcut ceva, pentru că nu există o şcoală a părintelui, ne creştem copiii aşa cum am învăţat de la părinţii noştri. S-au schimbat datele problemei, trebuie să învăţăm să comunicăm cu copiii. Vor fi workshopuri pe diverse teme, în funcţie de nevoile grupului, workshopuri cu teme de comunicare, de diagnoză a relaţiei, consiliere individuală şi consiliere de grup, sunt multe teme pe care avem de gând să le abordăm”, a declarat psihologul Doina Breahnă. Ea a precizat că workshopurile gratuite pentru părinţi vor fi ţinute de psihologi, psihopedagogi, specialişti în comunicare.

“Aşa cum există şcoală pentru copii, probabil că trebuie să existe şcoală şi pentru părinţi şi trebuie să plecăm de la ideea că nu totdeauna suntem pregătiţi să răspundem provocărilor pe care poziţia de părinte ţi le determină. Sper ca împreună, prin mai multe voci să atragem atenţia celor 6 sau 7 milioane de părinţi din ţară că profesia de părinte şi-au decis-o singuri şi trebuie să o ducă la bun sfârşit atât cât vor trăi şi trebuie să fie atenţi la această profesie”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.
În opinia sa, dacă părinţii doresc să aibă copii mai bine pregătiţi, educaţi, cu rezultate mai bune la şcoală, trebuie să înceapă cu lucruri elementare. “Oare trebuie să reinventăm catalogul prezenţei părinţilor la şcoală la şedinţele cu părinţii?”, a adăugat ministrul. AGERPRES