Philippe Gustin: “România are un sistem educativ extrem de performant, în special pentru crearea elitelor”

gustin_phillipe.jpgAmbasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că România are un sistem educativ extrem de performant, în special pentru crearea elitelor, dar, din păcate, a pierdut un milion de elevi.

“Îmi permit un scurt mesaj: România nu este o ţară subdezvoltată în termeni de educaţie. Aveţi un sistem educativ care este extrem de performant, în special pentru crearea elitelor, din păcate aţi pierdut un milion de elevi şi în turul meu prin România vizitez aceste şcoli. Am fost profesor şi văd şcoli care permit sprijinirea elevilor. Problema nu este şcolarizarea copiilor, pentru că sistemul românesc oferă locuri în şcoli. Problema este că elevii pleacă, abandonează şcoala, pleacă de la şcoală. Şi noi am avut asemenea dificultăţi în Franţa, am avut elevi care abandonau şcoala. Aşa că munca pe care o facem în România, cu diferite asociaţii, este de a le oferi sprijin pentru a evita abandonul şcolar”, a subliniat ambasadorul francez.

Philippe Gustin a spus că, dacă un elev nu poate să mănânce la şcoală, ‘noi propunem înfiinţarea unei cantine în apropierea şcolii, pentru a putea mânca la amiază, iar părinţii au posibilitatea de a alege să-i trimită acolo şi să-i ţină la şcoală’ şi că un exemplu care dă rezultate este proiectul de la Câmpia Turzii.
“De exemplu, finanţăm un proiect la Câmpia Turzii cu o cantină şi avem bune rezultate în ceea ce priveşte frecventarea şcolii de către elevi. Trebuie pus în practică un program integrat, împreună cu şcoala, cu educaţia părinţilor, cantina, grupuri sanitare astfel ca ceea ce conduce la abandonul şcolar să fi limitat. Pe acest subiect lucrăm împreună cu doamna Câmpeanu (ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu – n.r.) şi colaboratorii ei”, a subliniat Philippe Gustin. AGERPRES