Ample manifestări ştiinţifice şi sportive organizate de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport a UVVG cu ocazia “Zilei Facultăţii”

uvvg_facsport1.jpgFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, a organizat, în perioada 22 – 23 martie 2013, “Ziua Facultăţii”.

Ampla manifestare ştiinţifică şi sportivă a marcat 20 de ani de existenţă a Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, unde s-au prezentat rezultatele excelente obţinute atât de studenţii şi masteranzii facultăţii, cât şi de cadrele didactice, în decursul timpului.

La ceremonia de deschidere au participat rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, prof. Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, conf. univ. dr. Naela Costică de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, directori de instituţii de învăţământ preuniversitar dintre care îi amintim pe d-na prof. Eugenia Groşan, director al Colegiului Naţional “Ghiba Birta” şi prof. ing. Teodor Crişan, directorul Liceului “Mihai Viteazul” din Ineu, o serie de personalităţi de seamă din municipiul şi din judeţul Arad, precum Dr. Edita Iuhasz, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, elevi ai Liceului de Artă “Sabin Drăgoi”, Colegiul Naţional “Moise Nicoară”, Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări “Caius Iacob”, Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal”, cadre didactice, Marcel Urban, preşedintele echipei de baschet feminin Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” – ICIM Arad, componentele echipei de baschet feminin a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” – ICIM Arad, studenţi, masteranzi, absolvenţi ai UVVG – membri ALUMNI.

La eveniment au participat şi foşti decani – prof. univ. dr. Iulian Negrilă, prof. univ. dr. Gheorghe Dehelean, conf. univ. dr. Mirela Carmen Dan, dar şi prodecani – prof. univ. dr. Eugen Gagea, actuale şi foste cadre didactice ale Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, care au primit din partea organizatorilor “Diploma de Excelenţă” pentru întreaga activitate didactică.

Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, a declarat că manifestarea ştiinţifică a fost organizată la iniţiativa prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad. “Odată cu această acţiune am marcat şi un eveniment deosebit pentru Universitatea şi pentru Facultatea noastră: 20 de ani de existenţă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, care este prima facultate de acest fel înfiinţată pe meleagurile arădene. La nivelul facultăţii noastre, avem trei departamente puternice – Departamentul de Psihopedagogie, Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, unde sunt cuprinse toate cadrele facultăţii, foarte bine pregătite, care au obţinut rezultate remarcabile în activitatea didactică şi de cercetare. În urma evaluărilor şi a clasificărilor pe specializări care s-au făcut la nivel naţional, Specializarea de Educaţie Fizică şi Sport a fost cuprinsă, în Categoria A, ceea ce demonstrează excelenta activitate a cadrelor didactice, studenţilor şi masteranzilor noştri”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, a subliniat că, “în cei 20 de ani de existenţă, Facultatea a creat zeci de campioni, în toate domeniile sportului, care au reprezentat Aradul şi România la competiţii naţionale şi internaţionale, unde s-au clasat pe locuri fruntaşe câştigând cupe şi medalii de aur”.

“Mă bucură faptul că, de-a lungul celor 23 de ani de activitate ai Universităţii de Vest Vasile Goldiş, pe care îi vom sărbătorii anul acesta în cadrul Zilelor Academice, avem aproape 60.000 de absolvenţi de licenţă, master, doctorat şi postdoctorat. Este o performanţă, deoarece fără nici un sprijin financiar din partea statului, am reuşit să realizăm prin eforturi proprii şi a multor colaboratori, un învăţământ de înaltă calitate, care a dus la acordarea din partea Ministerului Educaţiei Naţionale a celei mai înalte distincţii de “grad de încredere ridicat”. Universitatea noastră şi-a adus aportul la formarea unor specialişti deosebiţi, care în proporţie de 70% lucrează în România, iar 30% în străinătate. La ora actuală, Universitatea noastră se înscrie în elita Universităţilor private, care fac cinste acestei ţări. Este deosebit de important ca această ştachetă, a calităţii, să o transmitem mai departe şi să demonstrăm că întreaga comunitate de studenţi şi profesori se înscrie în cerinţele moderne de accedere în rândul elitelor Universităţilor europene”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”.

Prof. Mihai Spânu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a transmis mesajul inspectorului general al ISJ, Claudius Mladin şi a subliniat că, “între Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean există o colaborare foarte strânsă pe care ne-o dorim şi pe viitor la fel de fructuoasă ca şi în prezent. Din acest punct de vedere aş vrea să amintesc că mulţi absolvenţi ai UVVG au ales cariera didactică şi au devenit profesori în învăţământul primar sau preşcolar. Mulţumesc şi Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic pentru că oferă posibilitatea colegilor mei din judeţul Arad şi din judeţele limitrofe, să-şi realizeze perfecţionarea profesională la Arad la o Universitate de prestigiu. Felicit şi echipa de baschet a Universităţii de Vest Vasile Goldiş, implicit şi a judeţului Arad, pentru frumoasele rezultate obţinute de-a lungul anilor şi să le doresc mult succes în viitoarele confruntări”.

Prof. Eugenia Groşan, director Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad, ne-a declarat: “Am participat la Zilele Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, fiind un eveniment extrem de important, care a marcat mulţi ani de muncă şi realizări. Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” desfăşoară o activitate în strânsă legătură cu această facultate pentru că la noi fac practică studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport. Îi primim cu mult drag şi în continuare, sperăm că vor fi profesori pentru învăţământ primar foarte bine pregătiţi, le urăm mult succes tuturor şi ne bucurăm de realizările dumnealor”.

Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă i-a reamintit şi de cei care au condus Facultatea de-a lungul anilor: -1993 -1995 – Prof. univ. dr. Gheorghe Popa – Decan; Lector univ. Ioan Marconi – Prodecan; 1995 -1997 – Lector univ. Ioan Marconi – Decan, Lector univ. Constantin Bogdan – Prodecan; 1997 – 2000 – Lector univ. Ioan Marconi – Decan, Lector univ. Viorel Bitang – Prodecan; Lector univ. Marius Demian – Secretar ştiinţific; 2000-2004 – Conf. univ. Romeo Radoslav – Decan, Lector univ. Ioan Marconi – Prodecan, Lector univ. Viorel Bitang – Şef de catedră, Lector univ. Marius Demian – Secretar ştiinţific; 2005-2006 – Conf. univ. Romeo Radoslav – Decan, Lector univ. drd. Ioan Marconi – Prodecan; 2006-2008 – Prof. univ. dr. Iulian Negrilă – Decan, Lector univ. drd. Radu Duţu – Prodecan, – Lector univ. dr. Viorel Bitang – Secretar ştiinţific; 2008-2009 – Prof. univ. dr. Gheorghe Dehelean – Decan, Conf. univ. Mirela Dan – Prodecan, – Conf. univ. dr. Viorel Bitang – Secretar ştiinţific; 2009-2011 – Conf. univ. Mirela Dan – Decan, Conf. univ. Cornelius Turcu – Prodecan, Conf. univ. dr. Viorel Bitang – Secretar ştiinţific; 2011-2013 – Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă – Decan, Conf. univ. dr. Viorel Bitang – Prodecan, Conf. univ. Mirela Dan – Director de Departament.

Prof. univ. dr. Iulian Negrilă, fost decan, a precizat: “Sunt impresionat că după 20 de ani, facultatea în cadrul căreia am funcţionat, face o asemenea întâlnire. Sunt primul profesor, printre alţii, care am activat la această facultate. În urmă cu 20 de ani i se spunea Colegiul Universitar Pedagogic. Cred că nu greşesc dacă spun că acel Colegiu Universitar Pedagogic care în 2005 s-a transformat în Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Psihologie, pe atunci nefiind Educaţia Fizică şi Sportul, este prima formă de învăţământ de acest fel din ţară. Atunci s-a pus problema ca cei care predau la grădiniţă şi la ciclul primar să aibă studii superioare şi forma potrivită acestui lucru a fost Colegiul Universitar Pedagogic, deci o instituţie de învăţământ superior de scurtă durată, de 3 ani. De altfel, în structura învăţământului au mai existat astfel de institute de 3 ani care dau anumite specializări. Gândul mă portă în urmă cu 20 de ani cu multe emoţii şi îmi aduc aminte de regretatul profesor Popeangă, primul conducător al acestui Colegiu”.

Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie, Educaţie Fizică şi Sport, a amintit o parte din performanţele sportive obţinute de studenţii care au reprezentat UVVG în competiţiile internaţionale: Flavius Koczi – gimnastică artistică – 5 medalii de aur – Jocurile Mondiale Universitare de la Belgrad 2009 şi Schenzen/China 2011; Marius Berbecar – gimnastică artistică – medalie de argint – Jocurile Mondiale Universitare de la Schenzen/China 2011; Flavius Koczi, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoso – medalie de bronz pe echipe – Jocurile Mondiale Universitare de la Schenzen/China 2011; Simona Deac -medalie de argint – Jocurile Mondiale Universitare de la Belgrad 2009; Echipa de polo pe apă – medalie de aur – Campionatul European Universitar 1997, Grenoble – Franţa; Cristina Markovici – medalie de aur – atletism-cros – Campionatul European Universitar 1997 – Grenoble -Franţa; Echipa de baschet feminin Universitatea “Vasile Goldiş” – ICIM ARAD – 2011 – campioană naţională Divizia A feminin, Campioană a Ligii Europei Centrale şi câştigătoarea Cupei României; 2012 – medalie de bronz în Campionatul Naţional, locul II şi vicecampioană în Liga Europei Centrale şi locul III la Cupa României. Martie 2013 – Campioană a Ligii Europei Centrale; Echipa de volei pe plajă – Maskovits Marius şi Abrudan Moisă – semifinalişti în Campionatul European şi multipli campioni naţionali (ultimii 5 ani).
Au fost amintiţi şi absolvenţii ALUMNI, care reprezintă Facultatea şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” cu succes atât pe plan naţional, cât şi internaţional: Sandu Lucian – antrenor la lotul Olimpic de gimnastică artistică feminină a României; Gina Gogean – membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, multiplă medaliată Olimpică, Modială şi Europeană, precum şi cadru didactic al Departamentului EFS; Otilia Bădescu – consilier al Ministrului Tineretului şi Sportului; Cosmin Cuciurean – antrenor al Lotului Naţional din Siria, Egipt, în prezent antrenor la Sttutgart – Germania; Gabriel Iazbinski şi Barta Paul – inspector de specialitate la ISJ Arad; Alexandru Meszar – Director Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Marcel Urban, preşedintele echipei de baschet feminin Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” – ICIM Arad, membru al Asociaţiei Absolvenţilor UVVG-ALUMNI, a subliniat că educaţia fizică şi sportul reprezintă o componentă esenţială a civilizaţiei umane. “Acest domeniu, prin structura lui internă, fixează performanţa sportivă în aria de cuprindere a capacităţilor creatoare a întregii omeniri. În acord cu politica fundamentală a organizaţiei noastre sportive exprimată prin ideea că noi sportivii muncim numai pentru obţinerea de medalii care exprimă în final performanţa, menţionez că performanţa nu se poate obţine fără aportul altor factori sociali. Cu alte cuvinte, performanţa aparţine tuturor. Comitetul Director al Clubului Sportiv de Baschet Arad, ca urmare a aportului dat de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş, în semn de apreciere, recunoaşte dreptul Universităţii de a folosi performanţele obţinute, prin anunţuri publice, afişarea rezultatelor acestor performanţe aşa cum crede Universitatea de cuviinţă pe toată perioada colaborării noastre”.

Deschiderea festivă a continuat cu Sesiunea de comunicări ştiinţifice “Unitate şi diversitate în educaţie” şi cinci workshopuri cu participarea studenţilor, masteranzilor, cadrelor didactice şi elevilor din liceele arădene: “Vocaţie şi credinţă”, “Consilierea carierei” “Tinerii de azi şi nevoia de sens”, “Program de intervenţie formativă în vederea educării sociale şi emoţionale a preşcolarilor”, “.Activităţi şi perspective în didactica biologiei”. Un workshop deosebit de interesant a fost cel condus de lect. univ. dr. Aurora Lupaş, privind discriminarea etniei rrome.
După amiază au avut loc lansări de carte, în prezenţa autorilor: Teodor Pătrăuţă, Roxana Maier, Călin Gabriel Şarlă şi Oana Morcan, iar prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, le-a adresat cadrelor didactice mulţumiri pentru realizările avute şi le-a urat succes în activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică.
Manifestările din cadrul “Zilelor Facultăţii” au continuat, sâmbătă, pe Stadionul “Gloria UVVG Arad”, unde s-au desfăşurat întreceri sportive la atletism, iar în sala de sport a Liceului de Artă “Sabin Drăgoi” Arad, au avut loc demonstraţii sportive de fitness.