Dumitru Oprea: “Schimbarea criteriilor de admitere la facultate încalcă Legea Educației Naționale și produce confuzie”

oprea_dumitru.jpgSenatorul PDL Dumitru Oprea consideră ca fiind total neinspirată emiterea Ordinului 3544/2013 al ministrului educației naționale și al ministrului delegat pentru învățământul superior privind cadrul general de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat pentru anul universitar 2013-2014, publicat în Monitorul Oficial pe 18 aprilie 2013, cu doar 2 luni înainte de perioada concursurilor de admitere.

Dumitru Oprea atrage atenția că modificarea condițiilor de admitere este o măsură ce ar putea fi discutată și aplicată doar pentru anul universitar 2014-2015, pentru că altfel se încalcă prevederile Legii Educației Naționale. Mai precis, conform legii, în art. 142, al. 3 se precizează că toate condițiile de admitere trebuie făcute publice de către universități cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea concursului de admitere.

Astfel, dacă universitățile ar fi dorit să ia în considerare alte criterii, ele ar fi trebuit anunțate cel mai târziu în luna ianuarie 2013. Așadar, ordinul ministrului ignoră interesele tinerilor, care sunt puși în fața unei situații confuze, alarmante, în preajma admiterii.

Ca urmare, senatorul Dumitru Oprea consideră că ambele ministere ar trebuie să precizeze clar că noul ordin poate fi aplicat pentru concursul de admitere din anul universitar 2014-2015 sau să îl anuleze. În același timp, în situația în care nu vor fi clarificate aceste aspecte, parlamentarul ieșean face un apel la universități să ignore prevederile Ordinului 3544/2013, pentru a nu fi puse în situația jenantă de a se expune unor dificultăți juridice ulterioare.