Vremea rămâne caldă, iar ploi însemnate cantitativ sunt aşteptate după 29 iunie

Vremea va intra, până pe 26 iunie, într-un proces de răcire cu până la opt grade Celsius faţă de valorile termice semnalate până în prezent, la nivelul întregii ţări, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) , valabilă pentru intervalul 24 iunie – 8 iulie 2013. În jurul datei de 30 iunie, mercurul din termometre va creşte din nou, iar ploile se vor semnala pe arii mai extinse la nivel naţional între 29 iunie şi 2 iulie.

În zona Banatului, în primele zile, temperaturile medii diurne vor scădea cu aproximativ 8 grade, ajungând la 21 de grade pe 26 iunie, pentru ca apoi să crească uşor de la o zi la alta, spre 26 de grade pe 28-29 iunie. În următoarele 2-3 zile, va avea loc o nouă scădere a temperaturii, de această dată cu aproximativ trei grade. Ulterior, regimul termic va creşte uşor şi treptat, spre valori medii de 27 de grade, comparabile cu normele climatologice ale primei decade a lunii iulie. Temperaturile medii nocturne vor scădea de la 18 grade, în prima noapte, spre 12 grade pe 28 iunie, după care vor creşte din nou. Vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, în primele zile ale intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi, din nou, mai ridicată în intervalul 29 iunie-2 iulie. În rest, doar trecător şi izolat va ploua slab.

Pentru regiunea Crişanei, la începutul intervalului de prognoză, se va produce o răcorire ce va aduce mediile temperaturilor maxime de la 28 de grade, în prima zi, spre 20 de grade pe 26 iunie. Ulterior, vor fi variaţii termice de 3-4 grade la intervale de 2-3 zile, pentru ca, după data de 2 iulie, şi până pe 7 iulie, să se remarce o tendinţă de creştere uşoară şi treptata a temperaturilor diurne, spre valori normale, de 25-26 de grade. Minimele nocturne vor scădea, în medie, cu 6 grade în primele cinci zile ale intervalului, apoi începând cu 28 iunie vor creşte de la 12 la 14 grade, cu uşoare fluctuaţii de 1-2 grade pe parcursul celei de-a doua săptămâni a perioadei de prognoză. Ploi pe arii mai extinse, îndeosebi averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în primele două zile şi, din nou, în intervalul 29 iunie-2 iulie, după care acestea vor deveni de scurtă durată şi slabe cantitativ, pe arii restrânse.

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, în intervalul 24-27 iunie, mediile termice vor scădea treptat, de la 29 de grade ziua şi 17 grade noaptea, spre 22, respectiv 11 grade. O uşoară creştere a temperaturii aerului va determina, în următoarele două zile, maxime diurne de aproximativ 26 de grade, pentru ca, în primele zile din iulie, acestea să scadă din nou spre medii de 21 de grade ziua şi 14 grade noaptea. În intervalul 3-7 iulie, regimul termic va creşte uşor şi treptat, la sfârşitul intervalului fiind prognozate valori apropiate de normele climatologice ale primei decade din luna iulie, de aproximativ 24 de grade ziua şi 12 grade noaptea. Ploile, de scurtă durată, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ va fi semnificativă în zilele de 25 şi 26 iunie şi, din nou, în intervalul 29 iunie – 2 iulie.

În zona Maramureşului, până la jumătatea primei săptămâni a intervalului de prognoză, regimul termic va marca o scădere de aproximativ 5-6 grade, spre valori medii diurne de 22 de grade pe 27 iunie, când temperaturile nocturne vor fi de aproximativ 12 grade. Vor urma scurte intervale, de 2-3 zile, de uşoară scădere, respectiv creştere a temperaturii aerului, pentru ca, după 2 iulie, să se remarce o tendinţă uşoară, dar constantă, de încălzire, care va determina la sfârşitul intervalului de prognoză medii ale temperaturilor maxime de 24-25 de grade şi ale minimelor de aproximativ 13 grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Ploile vor fi prezente aproape zilnic, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse va creşte pe 25 şi 26 iunie şi între 29 iunie – 2 iulie.

În Moldova, pornind de la 29 de grade în prima zi, regimul termic mediu diurn va avea uşoare variaţii, de 1-2 grade, în intervalul 24-29 iunie, pentru ca apoi să scadă spre valori medii normale, de 24-25 de grade în data de 2 iulie. Ulterior, se remarcă o uşoară tendinţă de creştere, spre 26 de grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Mediile temperaturilor minime vor avea o tendinţă generală de scădere în ultima săptămână din iunie, de la 19 grade în 24 iunie, spre 14-15 grade în jurul datei de 2 iulie. Apoi, regimul termic se va menţine relativ constant la aceste valori până la sfârşitul perioadei de prognoză. Vor fi averse, izolat mai importante cantitativ şi însoţite de descărcări electrice, în intervalele 24-27 iunie şi 30 iunie-2 iulie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.

Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, în perioada 24-29 iunie, regimul termic diurn se va menţine relativ constant în jurul valorii medii de 29 de grade, după care temperaturile diurne vor scădea până la medii de 26 de grade, între 1 şi 3 iulie. Abia spre sfârşitul intervalului valorile se vor apropia, din nou, de 28 de grade. Mediile temperaturilor minime vor scădea, relativ constant, de la 21 de grade în prima dimineaţă, spre 17-18 grade către sfârşitul perioadei de prognoză. În perioada de prognoză, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în prima zi şi, din nou, în intervalul 30 iunie – 2 iulie.

În zona Munteniei, în primele zile ale intervalului de prognoză, se va menţine vremea călduroasă, cu medii ale maximelor de 30-31 de grade, apoi o uşoară răcorire va determina scăderea regimului termic spre 27 de grade, pe 26 şi 27 iunie, iar pe 29 iunie temperatura va creşte din nou spre 30 de grade. Intervalul 30 iunie-3 iulie va fi caracterizat de medii diurne de 26-27 grade, pentru ca între 3 şi 7 iulie temperaturile diurne să urce spre 28-29 de grade, valori apropiate de normele climatologice ale acestei perioade din an. Minimele nocturne, ridicate în primele zile când valorile medii vor fi de 18-19 grade, vor avea, ulterior, o evoluţie oscilantă în jurul mediilor multianuale, spre aproximativ 16 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. Va ploua local între 24 şi 26 iunie şi, din nou, între 29 iunie şi 2 iulie, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă în zilele de 25, 29 şi 30 iunie, posibil şi pe 2 iulie.

În Oltenia, între 24 şi 27 iunie, maximele diurne vor scădea, în medie, cu patru grade, de la 29 până la 25 de grade. După acea perioadă, valorile termice vor creşte spre 27-28 de grade, pe 28-29 iunie. Pe 30 iunie va avea loc o nouă răcire, spre medii termice de aproximativ 25 de grade, pentru ca apoi temperatura să crească uşor şi treptat, spre valori normale la sfârşitul intervalului de prognoză, de aproximativ 28 de grade. Minimele nocturne vor scădea constant, de la valori medii de 19 grade, în prima zi, până la 13 grade pe 28 iunie. Ulterior, vor fi uşoare variaţii, cu tendinţă de creştere spre 16 grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Ploile vor fi puţine, slabe cantitativ, cu excepţia intervalelor 24-26 iunie, 29-30 iunie şi, posibil, în data de 2 iulie, când se vor semnala pe arii mai extinse.

La munte, după valori relativ ridicate în primele zile, temperaturile vor scădea în data de 26-27 iunie, spre 14-15 grade ziua şi 7-8 grade, noaptea. Regimul termic va avea uşoare variaţii în jurul mediilor normale climatologic, cu o tendinţă de creştere spre 18 grade – ziua şi 10 grade noaptea. Aversele, însoţite de descărcări electrice se vor semnala în fiecare zi din intervalul de prognoză, dar mai însemnate cantitativ vor fi pe 25 şi 26 iunie şi, din nou, în intervalul 29 iunie – 1 iulie.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 24 iunie-8 iulie 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia. AGERPRES