Încheierea de contracte GAFTA poate genera riscuri pentru agricultori

Soluţia pentru relaţii contractuale de succes este ca agricultorii români să acorde o importanţă sporită laturii contractuale a afacerii lor, pentru a se ridica la nivelul partenerilor din afara graniţelor ţării, care deţin o experienţă contractuală de zeci de ani în domeniu.

O analiză de Anca Puşcaşu, Managing Associate în cadrul Biroului de Avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Ce este GAFTA?

GAFTA (“The Grain and Feed Trade Association”) nu este o noţiune nouă în România. Dimpotrivă, sunt mulţi agricultori români, mai mari sau mai mici, care au încheiat “contracte GAFTA”. Cu toate acestea, chiar şi aceştia par fie să nu ştie ce înseamnă GAFTA, fie să deţină informaţii sumare despre această organizaţie şi, mai ales, despre caracteristicile contractelor încheiate de ei sub egida acestei organizaţii.

În două cuvinte, GAFTA este o asociaţie internaţională, cu sediul la Londra, ai cărei membri sunt profesionişti din domeniul comerţului cu produse agricole. Printre membri se numără în principal traderii şi brokerii de cereale, şi mai puţini agricultorii. Obiectivul declarat al asociaţiei este promovarea comerţul internaţional cu cereale, nutreţ pentru animale, boabe, orez şi, mai nou, condimente şi alte produse. În scopul de a proteja interesele comerciale ale membrilor săi, GAFTA a elaborat contracte standard pentru diverse tipuri de tranzacţii, în special de vânzare – aşa-numitele “contracte GAFTA” -, pe care membrii acesteia le folosesc în relaţiile lor comerciale.

Potrivit unor statistici, aproximativ 80% din contractele internaţionale de vânzare de cereale sunt contracte GAFTA. Probabilitatea ca un comerciant străin interesat să achiziţioneze cereale de la un agricultor român să impună o formă de contract GAFTA pentru perfectarea vânzării este foarte mare, indiferent dacă producătorul autohton este unul de talie mare sau medie, ori un mic agricultor ori o asociaţie de astfel de mici agricultori.

Ce se ascunde în spatele clauzelor unor contracte GAFTA?

Deşi există o practică a încheierii de contracte GAFTA, ceea ce se ascunde sub clauzele unor asemenea contracte este mai puţin cunoscut.

Motivele pentru această lipsă de informare relativ accentuată sunt multe, şi includ de la absenţa unor consilieri specializaţi de partea agricultorului la momentul încheierii acestor contracte până la faptul că GAFTA este o organizaţie destul de închisă, de tip castă, iar informaţii complete privind contractele şi regulamentele ei sunt accesibile doar membrilor asociaţiei. În relaţia contractuală cu un membru GAFTA însă, necunoaşterea specificului contractului propus îl va plasa pe agricultorul român într-o poziţie vulnerabilă.

Există cel puţin două caracteristici ale unui contract GAFTA care trebuie cunoscute de agricultor.

Prima caracteristică este că un contract GAFTA este, de regulă, guvernat de legea engleză, nu de legea română. Asta înseamnă că un agricultor – uneori chiar şi atunci când beneficiază de suport juridic la data încheierii contractului, ceea ce, din păcate, nu pare a fi uzual – nu ar putea cunoaşte şi înţelege semnificaţia exactă a anumitor clauze contractuale. Această caracteristică poate constitui o potenţială sursă de instabilitate şi insecuritate pentru agricultor.

A doua caracteristică importantă este că un contract GAFTA va conţine o clauză arbitrală potrivit căreia, dacă părţile au o dispută generată de respectivul contract, aceasta urmează să fie soluţionată de un tribunal format din arbitri GAFTA. Tribunalul are sediul la Londra şi va judeca disputa în temeiul legii engleze, în cadrul unei proceduri care se desfăşoară în limba engleză, după regulile speciale de arbitraj ale asociaţiei.

Forţa majoră potrivit contractelor GAFTA – riscuri şi limitări

În plus faţă de trăsăturile menţionate mai sus, care fac din contractele GAFTA instrumente destul de riscante pentru un agricultor neinformat, atragem atenţia că şi aspectul acestor contracte poate ridica probleme.

Astfel, contractele GAFTA au o aparenţă de formular în care părţile completează datele specifice tranzacţiei, cum ar fi cantitatea, preţul, locul şi data livrării etc. Datorită acestei prezentări a contractului, părţile neavizate tind să creadă că prevederile contractuale sunt predeterminate, că nu există posibilitatea modificării ori completării lor.

Lucrurile nu stau chiar aşa. Agricultorul poate oricând să solicite completarea sau modificarea clauzelor contractului GAFTA propus, urmând să ajungă la un acord cu cumpărătorul. În unele cazuri este chiar recomandabil să procedeze astfel, deoarece există clauze care îi pot fi defavorabile. Un bun exemplu în acest sens este o prevedere obişnuită în contractele GAFTA, inclusă între acele clauze care, în aparenţă, nu au nevoie de completări, şi care, de multe ori, trece neobservată. Este vorba despre clauza de forţă majoră.

Forţa majoră este o prevedere contractuală de o importanţă deosebită în contractele de vânzare de cereale în care vânzătorul este chiar fermierul. Importanţa forţei majore este chiar mai mare în contractele ce au ca obiect cereale din România, din cauza riscului ridicat ca recolta să fie afectată de secetă – în contextul carenţelor sistemului de irigaţii – precum şi de alte calamităţi naturale: inundaţii, îngheţ, grindină, fenomene naturale des întâlnite în majoritatea zonelor ţării.

Contractele de vânzare GAFTA sunt contracte care se încheie cu până la un an înainte de data recoltării. În această perioadă pot interveni diverse evenimente naturale de tipul celor menţionate mai sus, care îl pot pune pe agricultor în imposibilitate de a efectua livrarea conform contractului. Dacă, într-o astfel de situaţie, agricultorul s-ar baza pe forţa majoră pentru a justifica neexecutarea unui contract încheiat potrivit legii române, nu ar greşi. Dar contractele GAFTA nu sunt guvernate de dreptul românesc, ci de dreptul englez, iar sistemul de drept britanic nu recunoaşte conceptul de forţă majoră decât în măsura în care incidenţa şi efectele forţei majore sunt agreate în contract şi doar în limita clauzei contractuale astfel agreate. Această diferenţă de regim juridic nu reiese în mod expres din clauzele contractuale şi nu este cunoscută în mod obişnuit de agricultori.

Pentru a exemplifica, în unele modele de contracte GAFTA, forţa majoră este reglementată de o manieră limitativă şi nu include aşa-numitele “Acts of God”, fenomene naturale extreme, imprevizibile, care, în practică, sunt principalele cauze naturale ce pot afecta o recoltă. Mai mult, chiar dacă “Acts of God” sunt acoperite contractual, este discutabil dacă seceta, spre exemplu, îndeplineşte condiţiile pentru a fi calificată ca atare. “Acts of God” sunt fenomene naturale imprevizibile împotriva cărora, în mod realist, nu se poate lua nicio măsură de protecţie, or seceta este endemică în unele zone ale României, şi leacul există, chiar dacă implică investiţii serioase. Până şi asigurătorii din România refuză să mai acopere riscul de secetă, afirmând că este mai degrabă o certitudine. Cu toate acestea, camerele de comerţ din România recunosc seceta ca fiind un eveniment de forţă majoră, dar, atenţie, o asemenea certificare nu are nicio valoare la GAFTA, dacă nu este completată cu o prevedere contractuală care să acopere explicit riscul de secetă.

În concret, dacă recolta de cereale a agricultorului român este distrusă din cauza secetei sau a inundaţiilor înainte de momentul livrării, iar un atare eveniment nu este calificat – explicit sau implicit – ca forţă majoră în contractul GAFTA, agricultorul va rămâne în continuare obligat să livreze cerealele la termenele contractuale convenite, chiar dacă, pentru a face această livrare, va trebui să cumpere produsele de la un terţ. În situaţia în care nu execută contractul, agricultorul va fi obligat să plătească daune. În oricare dintre cele două ipoteze, agricultorul deja afectat de calamitatea naturală va trebui să scoată bani din buzunar pentru a satisface pretenţiile partenerului contractual ceea ce, în unele cazuri, poate conduce chiar la insolvenţa agricultorului.

Prin urmare, negocierea clauzei de forţă majoră, prin menţionarea expresă a unor evenimente de risc specifice zonei, trebuie avută întotdeauna în vedere la încheierea unui contract GAFTA. Aceeaşi recomandare este valabilă şi pentru alte prevederi ale contractelor GAFTA, care trebuie studiate cu mare atenţie, de la caz la caz.

Sfaturi de bună practică în executarea contractelor GAFTA

În executarea contractelor GAFTA, agricultorul român trebuie să aibă în vedere reguli minime de disciplină contractuală, deoarece termenii şi condiţiile contractuale sunt stricte şi orice eroare sau întârziere poate atrage consecinţe majore. În practică, agricultorii îşi desfăşoară adesea relaţiile contractuale pe baza unor aşa-zise cutume, care, de cele mai multe ori, nu implică prea multă rigoare a termenelor, ori întocmirea de documente, ci se bazează pe o anumită tradiţie de cooperare. Asta nu înseamnă că partea cealaltă nu se poate prevala, la un moment dat, de contract. De aceea, o mare atenţie trebuie dată procedurilor contractuale asumate prin contract, atât la încheierea acestuia, când agricultorul poate cere anumite modificări ale modelului propus, cât şi pe parcursul executării.

Aşa cum menţionam mai sus, în caz de dispută între părţile unui contract GAFTA, soluţionarea acestei dispute intră în competenţa exclusivă a arbitrilor GAFTA. Spre exemplu, dacă agricultorul nu primeşte plata pentru cerealele livrate, acesta nu se poate duce la o instanţă de judecată din România pentru a solicita plata datoriei, ci trebuie să formuleze o cerere de arbitraj în limba engleză la tribunalul GAFTA şi, eventual, să îşi susţină cauza în cadrul unei audieri la Londra. Chiar şi numai din cauza acestui element de extraneitate, arbitrajul GAFTA este unul costisitor. Se adaugă riscurile inerente unei proceduri în general necunoscute de partea contractuală, desfăşurate într-o limbă străină, adesea fără posibilitatea reprezentării printr-un consultant special GAFTA etc.
Se vorbeşte tot mai mult despre potenţialul agricol foarte mare al României, vehiculându-se soluţii pentru creşterea productivităţii, cum ar fi tehnologizarea, dotarea cu echipamente de irigaţii şi altele asemenea. Valorificarea producţiei, în special pe piaţa externă, este însă a doua componentă importantă a exploatării acestui potenţial, mai puţin discutată. Or, o astfel de valorificare se face, de cele mai multe ori, în temeiul unor contracte GAFTA, iar soluţia pentru relaţii contractuale de succes este ca agricultorii români să acorde o importanţă sporită laturii contractuale a afacerii lor, pentru a se ridica la nivelul partenerilor din afara graniţelor ţării, care au o experienţă contractuală de zeci de ani în domeniu. Agricultorii pot fi tentaţi să intre într-o “afacere bună” dincolo de orice riscuri ce ţin de formalităţile contractuale, însă ar trebui să fie conştienţi de existenţa acestor riscuri, şi de potenţialul impact pe care ele îl pot avea în contextul specificului şi dimensiunilor afacerii lor. Cu alte cuvinte, într-un jargon din ce în ce mai prezent, ei trebuie să procedeze la o analiză de “risk management”.