Ministrul Educaţiei Naţionale a primit medalia de aur a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a primit joi, la Slatina, unde a participat la lucrările celui de-al XXXV-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, medalia de aur a AGIRo.

Medalia s-a aflat din anul 2012, de la precedentul congres AGIRo, la Ministrul Educaţiei din Republica Moldova şi în alţi ani a ajuns la şcoli româneşti din Tiraspol, Cernăuţi, Valea Timocului regiunea Odessa (Ucraina). Remus Pricopie a primit medalia de la preşedintele AGIRo, Viorel Dolha, care a declarat că deocamdată nu are ce să îi reproşeze ministrului Educaţiei în legătură cu activitatea sa din fruntea ministerului. Ministrul, ca de altfel toţi participanţii la Congresul AGIRo, a primit şi un “paşaport de oltean”, un document cu valoare simbolică, ce prezintă glume despre olteni şi se înmânează de regulă, participanţilor la Festivalul Naţional de Umor “Oltenii şi restu’… lumii” organizat anual la Slatina.

La evenimentul AGIRo de la Slatina, care se desfăşoară în perioada 21-23 august, participă aproximativ 800 de cadre didactice, dintre acestea peste 70 fiind dascăli de peste hotare, din Republica Moldova, Ucraina, Serbia etc. La congres a fost prezentă şi Ecaterina Andronescu, preşedinte de onoare al AGIRo şi fost ministru al Educaţiei. Mai participă la Congresul AGIRo academicianul Solomon Marcus, reprezentanţi ai administraţiei locale din judeţul Olt, parlamentari. AGERPRES