Înscrierile la Centrul de Limbi Străine Ariel al Universităţii din Bucureşti încep luni

centrul ariel.jpgPerioada de înscrieri pentru primul semestru la Centrul de Limbi Străine Ariel din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti va începe luni, 2 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii din Bucureşti remis marţi AGERPRES, perioada de înscrieri este cuprinsă între 2 şi 20 septembrie pentru toate limbile predate (engleză, germană, franceză, neerlandeză, suedeză, italiană, spaniolă, portugheză, japoneză, chineză, arabă, ebraică modernă şi biblică, turcă, limbi slave, română pentru străini, cursuri de pregătire pentru testele Cambridge, IELTS, TOEFL).
“În acest an se reiau şi cursurile de engleză pentru afaceri şi de engleză juridică. Data de începere a cursurilor diferă în funcţie de completarea numărului de locuri, situându-se între începutul şi jumătatea lunii octombrie. Toate taxele şi structurile complete ale cursurilor sunt publicate pe site-ul Centrului Ariel. În plus, în septembrie vom avea un număr mare de concursuri cu premii şi reduceri la anumite cursuri, anunţate pe paginile noastre de facebook şi twitter. Cursanţii care se vor înscrie în prima săptămână a perioadei de înscrieri vor beneficia de un discount de 10%”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru nivelul mediu şi avansat, distribuirea cursanţilor în grupe se face pe baza unui test de plasare gratuit, care se poate descărca de pe site-ul Ariel.

Toţi cursanţii care vor finaliza un modul de studiu vor primi un certificat de participare ce conţine perioada desfăşurării cursului, nivelul de cunoştinţe şi un calificativ bazat pe testele şi activităţile din timpul cursului.

În cazul absolvirii unui curs complet, se eliberează o diplomă de absolvire. Ambele documente sunt recunoscute de Universitatea din Bucureşti.

Înfiinţat în 2001, Centrul Ariel organizează cursuri de limbi străine pentru diverse niveluri, pe tot parcursul anului şcolar, în grupe restrânse, pentru eficientizarea comunicării şi a activităţilor în grup. Profesorii centrului sunt cadre universitare, doctoranzi şi cei mai buni absolvenţi ai secţiilor respective din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. AGERPRES