USAMV Iaşi organizează o nouă sesiune de admitere

usamv_iasi.jpgConducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi organizează o nouă sesiune de admitere, atât pentru cursurile de licenţă, cât şi pentru masterat şi doctorat.

Rectorul USAMV, Vasile Vântu, a declarat miercuri pentru AGERPRES că înscrierile se vor desfăşura în perioada 9-12 septembrie, între orele 8.00 şi 16.00, iar cei interesaţi de învăţământul la distanţă (ID) pot veni la înscrieri până pe 27 septembrie.

Sesiunea de admitere din această lună se va desfăşura doar pentru locurile rămase libere după admiterea din vară, respectiv 92 la studiile de licenţă zi, 168 la master şi 225 la ID, toate cu taxă.

În ceea ce priveşte studiile de doctorat, Şcoala Doctorală de Agronomie, Horticultură şi Zootehnie pune la dispoziţia celor interesaţi 39 de locuri, dintre care 30 la buget şi nouă cu taxă, în timp ce Şcoala Doctorală de Medicină Veterinară scoate la concurs 13 locuri, dintre care zece la buget şi trei cu taxă.
Conform calendarului stabilit pentru admiterea la doctorat, până pe 20 septembrie pot fi depuse dosarele, urmând ca pe 23 septembrie să fie susţinut examenul de competenţă lingvistică la una dintre limbile cunoscute, de circulaţie internaţională, iar pe 24 este programat colocviul de admitere la specializarea de doctorat pentru care a optat candidatul. Afişarea rezultatelor şi încheierea contractelor de studii doctorale sunt programate pentru perioada 25-30 septembrie.

Taxa de înscriere la admiterea organizată pentru toate cele trei forme de studii este de 150 de lei. AGERPRES