La Iaşi va fi deschis un Centru de Excelenţă pentru copiii supradotaţi din clasa a III-a şi a IV-a

Centrul de excelenţă judeţean Iaşi îşi deschide porţile, începând cu anul şcolar 2013-2014, şi pentru elevii claselor a III-a şi a IV-a, la Matematică, a declarat, marţi, Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Potrivit sursei citate, prima întâlnire cu micuţii pasionaţi de matematică are loc duminică, începând cu ora 10.00, la Colegiul ‘Costache Negruzzi’, unde copiii supradotaţi vor fi testaţi. În funcţie de rezultatele obţinute, elevii pot frecventa în continuare cursurile Centrului de Excelenţă, care vor avea loc în fiecare marţi.

“Programul şedinţelor de lucru va fi afişat în fiecare săptămână, în timp util, pe site-ul ISJ Iaşi. Înscrierile pentru disciplina matematică la clasele a III-a şi a IV-a se mai pot face până vineri, la ora 14,00, la secretariatul colegiului. Coordonarea disciplinei matematică şi în mod special a pregătiri elevilor din învăţământul primar va fi realizată de prof. Adrian Zanoschi, iar consilierea psihopedagogică, într-un curajos demers către performanţă, va fi asigurată de prof. psihopedagog dr. Genoveva Farcaş, inspector de specialitate”, a explicat prof. Sabina Maria Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi. AGERPRES