Atelierul Viitorului – sprijin pentru tinerii cu dizabilități, cadouri minunate pentru cei dragi ție

De Crăciun, cadourile pe care tu le faci celor dragi pot fi bucurii atât pentru destinatari, cât și pentru cei care le confecționează. Te invităm să răsfoiești virtual catalogul nostru cu felicitări și decorațiuni de Crăciun, disponibil AICI, și să alegi cadourile potrivite pentru apropiații tăi.

Toate produsele prezentate pe site sunt realizate în cadrul Atelierului Viitorului, un loc în care 16 tineri seropozitivi din centre de plasament vin în fiecare zi și confecționează aceste obiecte sub supravegherea personalului și a voluntarilor organizației. Astfel, ei învață să își asume responsabilități și, cel mai important, Atelierul este locul în care ei sunt valorizați și prețuiti pentru ceea ce pot confecționa prin efortul propriu.

Dacă vrei să sprijini acest proiect, poți comanda produse handmade pentru Crăciun la adresa de e-mail diana.ferent@chanceforlife.ro. De asemenea, îi poți sprijini pe beneficiarii fundației și susținând proiectul Pauza de Creație. În cadrul acestuia organizăm Ateliere Creative pentru angajații companiilor, iar pentru sărbătorile ce vin am pregătit un Atelier Special în care vom confecționa ornamente și decorațiuni de Crăciun.

Mai multe informații despre acest proiect găsești AICI, iar dacă vrei să aduci în compania ta un astfel de Atelier, trimite-ne un e-mail la adresa diana.ferent@chanceforlife.ro.

Alege ca în acest an să oferi în dar de Crăciun obiecte făcute manual, din suflet pentru suflet. Dăruiește bucurie făcând ce îți place cel mai mult: cumpărături!