Schimburi academice interuniversitare la Facultatea de Litere a Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău

uv_bc_belgia.jpgÎn perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2014 au avut loc, la Facultatea de Litere a Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău, o serie de activităţi derulate în cadrul proiectului de cooperare româno-belgian “Citoyens mobiles dans un monde qui bouge”. Împreună cu proiectul european Grundtvig “Jouer pour apprendre/Playing for learning”(PLALE), această categorie de schimburi academice interuniversitare îşi propune să dea o nouă dimensiune programelor de mobilităţi pentru studenţi şi profesori iniţiate în cadrul Uniunii Europene în spiritul eurocoeziunii.

Programele de tip Erasmus pot mobiliza un număr relativ mic de studenţi şi de cadre didactice, astfel încât s-a ivit necesitatea unor rute alternative de cunoaştere şi relaţionare interculturală. Parteneri academici în cadrul proiectului au fost Facultatea de Litere, respectiv Helmo/Esas (Haute Ecole Libre Mosane, Ecole Supérieure d’Action Sociale Liège, Belgia), cărora li s-au alăturat Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău, Muzeul de Ştiinţe Naturale “Ion Borcea” Bacău, Liceul “Spiru Haret” Moineşti, Primăria Moineşti, precum şi o serie de personalităţi artistice băcăuane (pictorul Ion Măric, interpreta de muzică populară Maria Şalaru).

Grupul belgian a fost format din 12 studenţi însoţiţi de două cadre didactice, care au interacţionat cu studenţii şi elevii români în cadrul unor ateliere desfăşurate în incinta universităţii, la Muzeul de Ştiinţe Naturale “Ion Borcea” Bacău, Liceul “Spiru Haret” Moineşti, Biblioteca din Moineşti. Formatorii români au prezentat tradiţiile specifice româneşti, iniţiindu-i pe oaspeţii belgieni în arta cântecului şi a dansului popular românesc (Ciuleandra, Sorcova), dar şi a bucătăriei noastre tradiţionale, realizându-se astfel un schimb de informaţie culturală. După cum arată coordonatorul proiectului, Conf. univ. dr. Emilia Munteanu, această acţiune se înscrie în suita de schimburi interculturale francofone în cadrul cărora un loc important îl ocupă Şcoala francofonă de vară, aflată în anul 2013 la cea de-a 4-a ediţie. Ediţia din anul 2014 va fi subsumată temei “Citoyens mobiles dans un monde qui bouge”, care a dat şi numele activităţilor din zilele trecute.