Ecaterina Andronescu: “Eventuale lecţii de educaţie financiară în şcoli trebuie să fie gradual gândite”

andronescu_2012.jpgEcaterina Andronescu, senator PSD, consideră că eventuale lecţii de educaţie financiară în şcoli trebuie să fie gradual gândite.

“În sistemul de învăţământ am avut în urmă cu mai mult de 10 ani un proiect “Educaţia pentru sănătate”. Am considerat că este un proiect foarte important pentru sistemul de învăţământ. S-a încheiat proiectul şi s-a finalizat prin manuale care sunt dedicate pe etape de vârstă. Probabil că şi aici (în domeniul educaţiei financiare n.r.) lecţiile ar trebui să fie gradual gândite în aşa fel încât în funcţie de vârstă elevul să primească mai multe elemente pe această temă sau mai puţin”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Potrivit acesteia, un copil trebuie educat de mic să înţeleagă ce înseamnă valoarea banului. “Un părinte trebuie să îşi educe copilul de mic, şi şcoala trebuie să facă în egală măsură, în legătură cu resursele de care dispune o familie în raport cu dorinţele pe care de multe ori le exprimă un copil. Să nu ne imaginăm că nu ştiu ce formule trebuie să fie prezentate celor din ciclul primar, dar eu cred că trebuie să înţeleagă şi ei (copiii n.r.) că atunci când ieşi dintr-o cameră trebuie să stingi lumina, dacă nu-ţi mai foloseşte, pentru că te costă mai mult atunci când laşi robinetul să curgă. Trebuie să-l opreşti când nu-ţi mai este util pentru că altfel te costă mai mult şi costurile acestea înseamnă mai puţine jucării. Intuitiv, am mers, să spunem la elementele care pot să fie transferate sub formă de educaţie financiară, să înţeleagă ce înseamnă banul, ce înseamnă valoarea lui, şi ce înseamnă banul în viaţa familiei din care copilul face parte”, a mai spus Andronescu. AGERPRES