PUTEREA: “Orarul elevilor, subiect de dispută în Parlament”

Parlamentarul Daniel Oajdea a lansat o iniţiativă legislativă prin care solicită ca Ministerul Educaţiei să reducă numărul de ore pe care elevii îl petrec zilnic la şcoală. Aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, proiectul este susţinut pe jumătate de sindicalişti, care consideră că marea problemă o reprezintă programa şcolară, a cărui densitate îi oboseşte pe copii.

Iniţiatorul proiectului susţine că elevii sunt epuizaţi după cele aproape 9 ore, în cazul elevilor de gimnaziu (5-6 ore studiu şi restul teme), şi 12 ore, la liceeni (7-8 ore studiu, restul teme), dedicate învăţăturii, iar capacitatea lor de concentrare “este aproape nulă” după acest program.

Citiți articolul integral aici