Studiu UNICEF: salariile profesorilor ar trebui fie mai mari dacă predau în zone defavorizate

profesori-cancelarie.jpgSalariile profesorilor ar trebui negociate şi să fie mai mari dacă predau în şcoli aflate în zone defavorizate, relevă concluziile unui studiu efectuat de către UNICEFşi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în cadrul campaniei “Hai la şcoală!”.

Studiul a fost derulat în 250 de şcoli frecventate de copii vulnerabili şi a scos în evidenţă anumite necesităţi bugetare ale unităţilor de învăţământ.

“S-a constatat că o şcoală cu copii săraci are cheltuieli mai mici, că nu deţine profesori cu experienţă ce au salarii mai mari, dar cercetarea ne demonstrează că acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple. Profesorii trebuie să fie plătiţi şi în funcţie de rezultatele obţinute de elevi, de saltul educaţional pe care îl fac elevii, când profesorii se implică. Este mai greu să lucrezi cu copii cu probleme. Acum se produce o migraţie a profesorilor spre şcoli cu copii buni, că pe acelaşi salariu muncesc mai puţin. Salariul unui profesor ar trebui să fie mai mare la o şcoală din zone defavorizate”, a declarat miercuri Şerban Iosifescu, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu ocazia prezentării rezultatelor studiului.

Iosifescu a spus că studiul mai arată că salarizarea cadrelor didactice ar trebui să fie mai flexibilă şi să existe posibilitatea negocierii salariului.

“Profesorii buni trebuie aduşi şi în zonele cu probleme. Trebuie găsit un mecanism de piaţă, astfel încât să fie menţinuţi cei mai buni profesori şi în zone cu probleme sociale. Performanţa şcolară depinde şi de mediu. Datele arată că influenţa unui profesor asupra unui elev este de 53% în cazul în care acesta prezintă risc social şi de numai 10% asupra copiilor proveniţi din alte familii”, a completat preşedintele ARACIP.

Totodată, studiul UNICEF a arătat că finanţarea per-capita poate creşte echitatea educaţională şi poate îmbunătăţi rezultatele elevilor cu risc ridicat de abandon şcolar.
“Este nevoie de revizuirea formulei actuale de finanţare şi includerea unor noi coeficienţi de corecţie care să asigure resursele adecvate şcolilor cu un număr ridicat de elevi cu risc de excluziune. Finanţarea de bază trebuie să ţină cont şi de factori specifici elevilor, specifici şcolilor şi dezvoltării curriculare”, a explicat Luminiţa Costache, specialist UNICEF pe domeniul educaţiei şi coordonator al studiului.
Costache a adăugat că studiul evidenţiază şi necesitatea conceperii bugetului şcolar în baza unor consultări cu comunitatea, respectiv părinţi şi elevi.

O altă cerinţă a studiului este că şcolile gimnaziale ar trebui să continue cu clasele învăţământului obligatoriu, respectiv clasele a IX-a şi a X-a, deoarece în mediul rural aceste clase nu mai sunt frecventate, liceele fiind la distanţe mai mari de domiciliul elevilor.
Studiul UNICEF a fost realizat în 2013 şi va mai cuprinde un an şcolar, fiind parte a unui sistem regional care include cinci ţări – Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, România şi Georgia. AGERPRES